Iranul la orizont: Arabia Saudită deschide spaţiul aerian pentru zboruri din Israel
alte articole
Arabia Saudită şi-a deschis spaţiul aerian pentru zborurile companiei aeriene Air India către şi dinspre Israel, adăugând noi dovezi rapoartelor privind îmbunătăţirea relaţiilor dintre Riad şi Tel Aviv.
Joi noaptea, un avion de pasageri al Air India a efectuat primul zbor comercial către Israel care a traversat spaţiul aerian saudit.
“Vom zbura fără întrerupere din New Delhi către Tel Aviv, în 22 martie, în spaţiul aerian saudit”, a declarat purtătorul de cuvânt al Air India, Praveen Bhatnagar.
Vor avea loc câte trei zboruri săptămânale în fiecare direcţie, punându-se capăt interdicţiei saudite de câteva decenii privind utilizarea spaţiului său aerian pentru zboruri comerciale către Israel.
Ministrul israelian al Transporturilor, Yisrael Katz, a declarat că “este pentru prima dată când există o legătură oficială” între Riad şi Tel Aviv. “Acesta este un moment istoric”, a precizat el.
Publicaţia The Times of Israel a descris zborul ca un “semn al îmbunătăţirii relaţiilor în spatele scenei” dintre Israel şi Arabia Saudită.
Arabia Saudită şi Israelul nu au relaţii diplomatice oficiale, însă relaţiile lor s-au ameliorat rapid în ultimele câteva luni, potrivit rapoartelor.
Regimul din Riad chiar a propus un plan de normalizare a relaţiilor cu Tel Avivul şi dezvăluirea publică a cooperării secrete dintre cele două tabere.
Această schimbare a situaţiei are loc la câteva săptămâni după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a descris relaţiile ţării sale cu lumea arabă ca fiind la cel mai bun nivel.
În frunte cu Arabia Saudită, multe state arabe şi-au schimbat tot mai mult politicile tradiţionale de a se prezenta drept inamici ai Israelului şi susţinători ai cauzei palestiniene de suspendare a ocupaţiei israeliene.