Iranul desfăşoară exerciţii militare pentru consolidarea protecţiei centrelor nucleare
Iranul a anunţat că va desfăşura exerciţii militare pentru a consolida protecţia centrelor sale nucleare, a anunţat armata într-un comunicat dat publicităţii în aceeaşi zi în care a început o nouă misiune a AIEA.
Exerciţiile urmează să aibă loc în sudul Iranului, pentru a contracara "toate ameninţările posibile, în special vizând centrele publice, importante şi nucleare".
Anunţul intervine pe fondul speculaţiilor din ce în ce mai intense că Israelul ar putea lansa atacuri vizând centrele nucleare iraniene.
"Execiţiile vizează să consolideze capacităţile integrate ale apărării antiaeriene a ţării", se arată într-un comunicat transmis de la baza militară Katem-ol-Anbia.
Manevrele urmau să înceapă luni seară.
La sfârşitul anului trecut, Iranul a desfăşurat exerciţii militare ce au durat 10 zile în apropiere de strâmtoarea Ormuz. Republica islamică a ameninţat că va bloca strâmtoarea, pe unde tranzitează 20% din exporturile mondiale de petrol, în replică la sancţiunile impuse de Occident pentru programul său nuclear. .