Ion Iliescu califică afirmaţiile preşedintelui referitoare la Victor Ponta ca fiind "o diversiune"
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a calificat luni ca fiind "o diversiune" şi "o cacealma" afirmaţiile făcute duminică seara de preşedintele Traian Băsescu conform cărora i-ar fi propus lui Victor Ponta să fie premier.
Înaintea reuniunii BPN al PSD, Ion Iliescu a afirmat că nu îl ia în serios pe şeful statului şi a apreciat "că este păcat că Traian Băsescu nu îşi onorează acest statut".
"Ce concordanţă găsiţi între declaraţia de aseară şi tot ceea ce a spus cu câteva zile înainte şi chiar cu câteva săptămâni înainte despre USL, despre Victor Ponta? Adică dacă USL ar avea majoritate, el nu ar apela la un premier din partea USL, ne trimite la Constituţie, că acolo e vorba de partide, nu de alianţe. Şi acum vine tam-nesam că el i-a propus lui Ponta să fie premier. Cine îl ia în serios? E o diversiune, e o cacealma. (...) Să mai deruteze şi să mai creeze teme false pentru ziarişti şi pentru opinia publică", a declarat fostul şef de stat.
Ion Iliescu consideră că nu există "vreun partid serios" care să accepte o astfel de invitaţie de la Traian Băsescu.
"E vreun partid serios care să accepte aşa ceva? Neavând majoritate parlamentară, să-şi asume responsabilitatea guvernării? Cine face aşa ceva? Eu cred în solicitarea şi propunerea serioasă a USL privind anticipatele, într-adevăr, orice partid al acestei guvernări este pentru ţară... se vede, nu? Deci, ar fi motivate alegeri anticipate. Dar să vii cu asemenea artificii...", a adăugat el.
Preşedintele de onoare al PSD consideră că nu este necesar să fi fost informat de Victor Ponta într-o astfel de privinţă, pentru că nu "avea despre ce să-l informeze". "Nu ar fi avut despre ce să mă informeze. Cum să ia în serios aşa ceva? Aţi văzut şi în relatarea de aseară, e clar că face jocuri de picioare domnul Băsescu", a menţionat fostul şef de stat.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică seară la B1 TV că i-a propus în februarie, după demisia premierului Emil Boc, preşedintelui PSD, Victor Ponta, să preia funcţia de şef al Executivului, dar acesta nu a acceptat.
Victor Ponta a negat în mod categoric existenţa vreunei oferte "serioase şi oficiale" făcută Uniunii Social Liberale de preşedintele Traian Băsescu cu privire la preluarea postului de premier.