Iohannis reacţionează pe Facebook la scandalul dezinfectanţilor diluaţi
alte articole
Într-un mesaj postat vineri seară pe contul său de Facebook, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Ministerului Sănătăţii un plan clar de măsuri de urgenţă în urma scandalului Hexi Pharma.
"Crizele repetate din sistemul sanitar dovedesc încă o dată ineficacitatea unor soluţii parţiale la problemele majore existente şi impun intervenţia fermă din partea celor responsabili.
Aştept din partea Ministerului Sănătăţii o analiză exactă şi un plan clar de măsuri de urgenţă cu privire la situaţia din domeniul sănătăţii, ca urmare a publicării listei cu spitalele în care au fost depistate probleme cu dezinfectanţii", a fost reacţia preşedintelui Klaus Iohannis.
Declaraţiile şefului satului au loc pe fundalul valului de revoltă stârnit de scandalul Hexi Pharma, firmă ce vindea dezinfectanţi diluaţi de până la 10 ori spitalelor româneşti. Oamenii au ieşit în stradă vineri seară pentru a protesta faţă de reacţia statului la acest scandal.
Amintim că ministerul Sănătăţii a publicat vineri o listă a spitalelor unde au fost găsite nereguli în urma controalelor - este vorba de 50 de spitale din 21 de judeţe. Lista a fost publicată după ce presa a criticat faptul că timp de două zile Ministerul Sănătăţii a ţinut secret numele spitalelor unde s-au găsit probleme.
Ulterior, ministerul a anunţat, că a decis extinderea, în regim de urgenţă, a prelevării testelor de sanitaţie privind utilizarea tuturor biocidelor folosite în spitale.