Iohannis, despre Dragnea şi Dăncilă: România a fost boicotată de declaraţiile iresponsabile ale unor înalţi demnitari
alte articole
Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat marţi, cu prilejul primirii şefilor de misiuni şi a consulilor generali cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, că, din cauza declaraţiilor iresponsabile făcute de social-democraţi pe tema mutării Ambasadei României din Israel, România a pierdut locul de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
"În mod regretabil, nu putem marca azi, în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei, faptul că România a fost aleasă pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, chiar dacă dumneavoastră aţi făcut eforturi susţinute şi aţi obţinut un număr considerabil de susţineri.
România a fost boicotată de declaraţii politice iresponsabile ale unor înalţi demnitari români, formulate fără mandat şi contrare unor poziţii tradiţionale ale României.
Aceste grave derapaje au dus la alienarea sprijinului deja exprimat de unele state, fiind creată impresia, eronată pe fond, a unei lipse de predictibilitate faţă de dosare de politică externă sensibile şi complexe", a declarat Iohannis.
Printre cei vizaţi de preşedinte se numără fostul şef PSD Liviu Dragnea şi premierul Viorica Dăncilă.