Ioan Oltean (PDL): Cvorumul în plen este necesar doar la şedinţa de vot final
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ioan Oltean a declarat marţi că Regulamentul acestui for legislativ prevede că doar la şedinţa de vot final este necesar să fie asigurat cvorumul, nu şi la dezbateri generale.
"O să vă rog să citiţi articolul 144 din Regulamentul Camerei Deputaţilor ca să vedeţi că cvorumul este necesar doar la şedinţa de vot final", a spus Oltean, la finalul şedinţei de plen, întrebat de ziarişti de ce a anunţat că sunt prezenţi la lucrări 173 de deputaţi, deşi în sală erau doar 70 .
Oltean a adăugat că participarea la lucrările Camerei "o reflectă condica de prezenţă", unde erau trecuţi marţi 173 de deputaţi, iar dacă au semnat "se presupune că sunt prezenţi la activitatea parlamentară".
La rândul său, liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a spus că "a existat probabil cvorum la începutul şedinţei", dar "la dezbaterile generale nu e nevoie de cvorum".
Secretarul Biroului permanent al Camerei Dumitru Pardău a spus că deputaţii care au semnat condica îşi iau diurna de şedinţă pentru că asta "înseamnă că se află la serviciu".