Ioan Mang: Este foarte posibil ca în două săptămâni să fie suspendate finanţările pe POSDRU
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ioan Mang, a declarat joi, la Târgu Mureş, că este foarte posibil ca în două săptămâni să fie suspendate finanţările pe POSDRU şi că ministerul său ar putea fi afectat de o astfel de decizie.
"Informaţiile pe care le-am primit, în prima zi de mandat, de la colegii din minister, sunt că există grave probleme cu finanţările pe POSDRU şi că programele POSDRU este foarte posibil ca în două săptămâni să fie suspendate. Urmează să primesc date exacte în cursul zilei de mâine şi vedem ce e de făcut. E vorba de multe proiecte, dar nu vă pot da date acum, în momentul acesta nu am situaţia exactă", a arătat Mang, care a precizat că dintre toate ministerele, cel al Educaţiei va fi în mod "sigur" afectat.
Ministrul a precizat că în aceste condiţii MECTS are de rezolvat o serie de chestiuni urgente, iar pe lista de urgenţe se mai regăseşte aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru universităţi, dar mai ales pentru învăţământul profesional, unde înscrierile ar fi trebuit să înceapă în data de 7 mai.