Inundaţii neaşteptate în Iordania ucid cel puţin 18 persoane, majoritatea copii
alte articole
Cel puţin 18 persoane, în principal elevi şi profesori, au murit joi ca urmare a unor inundaţii neaşteptate, în timpul unei excursii şcolare în apropiere de Marea Moartă, în Iordania. Acesta este unul dintre cele mai mari dezastre ale regatului din ultimii ani, au declarat echipele de salvare şi personalul medical.
Victimele excursiei şcolare şi-au pierdut viaţa după ce autobuzul în care călătoreau elevii şi profesorii, a fost luat de torenţi şi a ajuns într-o vale.
În cadrul unei operaţiuni majore, care a implicat elicoptere ale poliţiei şi sute de soldaţi, au fost salvate 34 de persoane, a declarat şeful poliţiei, generalul de brigadă Farid al Sharaa la televiziunea de stat, potrivit Reuters.
O parte dintre persoanele salvate se află într-o stare gravă. Mulţi dintre cei decedaţi erau copii cu vârste de sub 14 ani. Câteva familii care au ieşit la picnic în populara destinaţie s-au numărat de asemenea printre victime şi răniţi, au afirmat echipele de salvare.
Căpitanul Iyad al Omar, purtător de cuvânt al serviciului de apărare civilă, a declarat pentru Reuters că numărul victimelor este aşteptat să crească.
Inundaţiile au avut loc în urma unor ploi abundente, primele de acest gen după sfârşitul sezonului de vară.