Introducerea Basel III şi intrarea în uniunea bancară pot duce la o etapizare a aderării la zona euro

Epoch Times România
16.11.2012

Schimbarea arhitecturii instituţionale pe care este de aşteptat să o genereze reglementările aduse de Basel III, dar şi noua uniune bancară, ar putea duce la o etapizare a aderării României la zona euro şi la restricţii ale creditării în valută, a spus azi Bogdan Olteanu.

”Perioada complicată prin care trec economia globală şi economia românească par a continua pe termen mediu şi contribuţia sectorului financiar, din acest punct de vedere, este extrem de importantă. Este o reuşită majoră a sectorului financiar de a reuşi să prelungească această perioadă dificilă a economiei globale. De aici putem vedea o prelungire a politicilor atipice neortodoxe în domeniul monetar, în special pe acele pieţe în care instrumentele de politică economică, celelalte instrumente de politică economică, fie nu performează, fie nu sunt folosite sau, de asemenea, probabil, iarăşi vom vedea instrumente de acest gen folosite în continuare pe acele pieţe unde influenţa factorului extern este semnificativă, de exemplu sub forma fluxurilor masive de capital”, a spus viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu în cadrul conferinţei "Financing the economy in the age of disintermediation", organizată de Oxygen Events şi Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România la BNR.

El a spus că în Europa şi, implicit, în România, aceşti factori perturbatori sunt completaţi de încă unul, respectiv de procesul multidimensional de schimbare a arhitecturii instituţionale, luând în considerare faptul că, practic, simultan sunt aşteptate să intre în vigoare reglementările Basel III prin CRD 4 şi CRR4, noul sistem de redresare şi rezoluţie bancară, mecanismul unic de reglementare de către autoritatea bancară europeană, mecanismul unic de supraveghere de către Banca Centrală Europeană.

”Fără îndoială, acest aflux, această explozie de schimbare instituţională va avea un dublu efect. Un prim efect va fi acela de a creşte semnificativ gradul nostru de confuzie. O dată însă ce trecem peste acest element, şi luaţi-o şi ca pe un element de autoironie, ne vom trezi cu toţii şi vom fi cu toţii confruntaţi cu o realitate complet nouă din care câteva dimensiuni ar trebui enumerate”, a declarat Olteanu.

Dimensiunile enumerate de viceguvernatorul BNR sunt următoarele: perspectiva unor schimbări a cerinţelor de capital şi lichiditate de către bănci, posibila modificare a regimului de administrare a lichidităţii de către împrumutătorul de ultimă instanţă în condiţiile introducerii unor mecanisme comune la nivelul sistemului de supraveghere comun, posibile modificări ale politicilor de creditare prin decizii la nivel de grupuri şi prin centralizarea unor criterii la nivel de grupuri, posibile modificări ale structurilor organizaţionale, eventual ale regimurilor juridice ale băncilor din România.

”O eventuală etapizare a aderării României la zona euro, etapizare în fapt, nu neapărat în formă, prin introducerea unor formule de paşi prealabili de genul aderării la Mecanismul European de Stabilitate care poate fi una din formele de asigurare a accesului statelor nonmembre euro la susţinerea solvabilităţii a sistemului bancar, posibile, chiar probabile noi restricţionări ale creditării în valută introduse la nivel european şi aplicate, bineînţeles, în toate ţările, continua amplificare a dezintermedierii ca urmare a diferenţelor de nivele de solvabilitate între ţări, posibila şi chiar probabila siguranţă necesară reducerii marjelor de risc asociate băncilor din România ca urmare a intrării în Uniunea Bancară şi multe alte lucruri. Sunt extrem de multe, sunt practic simultane şi vor reprezenta o importantă provocare”, a mai spus Olteanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor