Inginerii britanici au găsit soluţia pentru criza petrolului
Cea mai recentă invenţie a inginerilor britanici ar putea fi soluţia pentru criza mondială a petrolului. Aceştia par să fi descoperit o tehnologie care produce benzină din aer, informează rtv.net.
O companie din nordul Angliei a dezvoltat o tehnologie de "capturare a aerului", care creează benzină sintetică doar din aer şi electricitate. Compania a produs cinci litri de benzină, în mai puţin de trei luni, la rafinăria din Stockton-on-Tees, Teesside, prin capturarea dioxidului de carbon din atmosferă.
Noul combustibil poate fi folosit în orice rezervor normal de benzină şi este "complet neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon", dacă este folosit pentru generarea electricităţii.
Tehnologia a fost prezentată săptămâna aceasta într-o conferinţă la Londra. Ea amestecă hidroxidul de sodiu cu dioxidul de carbon, iar carbonatul de sodiu rezultat este "tratat" cu electricitate, pentru a forma dioxid de carbon pur. În acelaşi timp este produs hidrogenul, prin electroliza vaporilor de apă capturaţi cu un dezumidificator. Dioxidul de carbon şi hidrogenul produc apoi metanol, care este trecut printr-un reactor special, formând astfel benzina.
Proiectul de 1,1 milioane de lire sterline este în dezvoltate de doi ani deja şi este finanţat de un grup de filantropi anonimi. Sponsorii speră că se va reuşi, astfel, dezvoltarea energiei regenerabile.