Inga Ionesii: Până la sfârşitul lunii mai vor fi soluţionate litigiile comerciale dintre Moldova şi Ucraina

Litigiile comerciale dintre Moldova şi Ucraina urmează să fie soluţionate până la sfârşitul primăverii curente, a declarat astăzi şefa Direcţiei principale pentru politici comerciale din cadrul Ministerului Economiei al Republicii Moldova, Inga Ionesii.
Bauturi alcoolice (JEAN-PIERRE MULLER/AFP/Getty Images)
Epoch Times
29.02.2012

Litigiile comerciale dintre Moldova şi Ucraina urmează să fie soluţionate până la sfârşitul primăverii curente, a declarat astăzi şefa Direcţiei principale pentru politici comerciale din cadrul Ministerului Economiei al Republicii Moldova, Inga Ionesii.

Potrivit ei în anul 2011, Moldova şi Ucraina s-au adresat Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) în vederea soluţionării unor litigii comerciale bilaterale, însă după ce, la finele anului 2011, relaţiile dintre Kiev şi Chişinău s-au îmbunătăţit simţitor, părţile au convenit să rezolve problemele fără implicarea OMC.

În aceste condiţii, partea ucraineană s-a angajat să întreprindă măsurile necesare pentru echilibrarea şi unificarea accizelor la brandy şi alte băuturi alcoolice, inclusiv vinurile moldoveneşti, prezentând modificările respective în legislaţia fiscală.

Partea moldovenească s-a obligat să modifice legislaţia la capitolul perceperii taxei de mediu la importul băuturilor în ambalaj „Tetra Pack” şi să introducă mecanismul de gestionare a deşeurilor de acest tip în conformitate cu practica europeană.

Totodată, Inga Ionesii a menţionat că partea moldovenească a pregătit proiectul de lege respectiv şi speră că documentul va fi aprobat de Parlament în timpul apropiat.

În cazul în care Chişinăul şi Kievul nu vor reuşi să ajungă la un compromis, examinarea litigiilor va fi reluată la OMC.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor