Începutul erei războaielor AI? Elon Musk avertizează că dispozitivele Apple au un sistem de spionaj mereu activ

Elon Musk (Win McNamee/Getty Images *)
Redacţia
11.06.2024

În cele din urmă, Conferinţa Mondială a Dezvoltatorilor Apple din 2024 s-a dovedit a fi un eşec, iar acţiunile Apple au scăzut cu 1,9%, cea mai slabă performanţă din 2010 şi a patra cea mai slabă din era iPhone.

Potrivit Zero Hedge, iniţial, Apple plănuia să facă o introducere grandioasă a caracteristicilor de inteligenţă artificială ale noului smartphone şi să pretindă că sunt ale companiei, ceea ce ar fi dus la creşterea mult aşteptată a acţiunilor AAPL, care au avut o performanţă sub aşteptări.

Totuşi, odată ce piaţa şi-a dat seama că Apple nu poate nici măcar să dezvolte propriul său modul AI, lucrurile au început să se deterioreze rapid.

Dar scăderea acţiunilor AAPL a fost doar începutul necazurilor sale. La scurt timp după închiderea pieţei, ca răspuns la observaţia fondatorului OpenAI, Andrej Karpathy, că aşa-zisa "Apple Intelligence" (cum va fi numită - şi despre care Elon Musk a atras atenţia că nu este "nici Apple, nici inteligentă") va fi un strat persistent pe întregul sistem de operare Apple, Elon Musk a făcut observaţia că abordarea Apple presupune că "nu o putem opri niciodată".

Cu alte cuvinte este un sistem de spionaj mereu activ care alimentează constant OpenAI LLM (şi cine ştie ce şi pe cine altcineva) cu date.

Atunci a început "petrecerea".

Realizând că inamicul său recunoscut, Sam Altman (al cărui "ChatGPT non-profit" există doar datorită finanţării din partea lui Musk în primul rând) îşi foloseşte chatbot-ul pentru a înlocui Amazon ca cel mai omniprezent sistem de spionaj din lume, avându-l instalat în întregul ecosistem Apple, Musk a răspuns unui utilizator de pe X că ar putea fi nevoit să lanseze propriul său telefon "dacă Apple integrează efectiv spyware AI woke în sistemul lor de operare"...

CEO-ul Tesla a spus că "dacă Apple integrează OpenAI la nivel de OS, atunci "dispozitivele Apple vor fi interzise în companiile mele. Este o încălcare inacceptabilă a securităţii" şi "vizitatorii vor trebui să îşi lase dispozitivele Apple la intrare, unde vor fi stocate într-o cuşcă Faraday [pentru a bloca unele câmpuri electromagnetice - n.n.]".

Musk a criticat Apple spunând că aceasta este o companie stupidă care nici măcar nu poate veni cu propriul său AI, şi chiar mai stupidă pentru promisiunea că este "cumva capabilă să se asigure că OpenAI va proteja intimitatea" utilizatorilor, chiar în timp ce "predă datele dumneavoastră unei terţe părţi - AI - pe care nu o înţelege şi nu o pot crea ei înşişi, NU protejează intimitatea deloc!"

Elon Musk a mai spus că "Apple nu are nicio idee despre ce se întâmplă de fapt, odată ce predă datele dumneavoastră către OpenAI. Vă vând pe nimic".

Deşi presupunem că o mare parte din indignarea lui Elon este autentică (amestecată cu un pic de interes personal pentru a face ca Grok să gestioneze cererile de AI ale lumii), această izbucnire a celui mai bogat om din lume este un bun exemplu al viitoarelor războaie AI, în care vânzătorii de AI competitori vor face tot posibilul pentru ca produsele lor să fie software-ul preferat al întregii lumi datorită colectării şi analizei omniprezente de date, care va face ca statul de spionaj "mereu activ" al Chinei să pară o joacă de copii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor