Incendiile din Spania s-au soldat cu patru victime; Croaţia evacuează turiştii
alte articole
Două incendii majore în zone împădurite la frontiera dintre Franţa şi Catalonia de Nord, în Spania, au ucis o a patra persoană, au declarat luni autorităţile, pe măsură ce vânturile au împiedicat eforturile de a controla incendiul, potrivit unui raport Reuters.
Cele două incendii au izbucnit duminică, afectând Costa Brava din Spania, una dintre destinaţiile cele mai populare de pe coasta ţării, precum şi autostrăzile principale utilizate de turiştii care conduceau spre şi dinspre sudul Franţei. Cenuşă rezultată de la incendiula început să ajungă şi în zona Barcelonei.
În ultimele zile, au izbucnit incendii şi în alte părţi din sudul Europei.
Luni, Croaţia a evacuat turiştii din apropierea unui sat de coastă, iar fumul gros a forţat închiderea drumului principal de coastă care leagă nordul şi centrul Mării Adriatice. Săptămâna trecută, focul a cuprins pădurile în apropierea Atenei, iar mai mulţi săteni de pe arhipelagul portughez Madeira au trebuit evacuaţi din casele lor.
Vânturile puternice, uneori bătând cu 80 kp/oră au împiedicat eforturile de a controla focul în timpul nopţii. Deşi ele s-au calmat spre dimineaţă, rafalele încă erau haotice.
Incendiul a afectat o suprafaţă interioară de 13.000 de hectare şi a ars aproximativ 200 de hectare în apropiere de Portbou. Aproximativ 150.000 de locuitori au fost sfătuiţi să stea acasă.
"Totul indică faptul că acest lucru a fost provocat de imprudenţa oamenilor, probabil prin intermediul ţigărilor care nu au fost stinse corect şi care au fost aruncate afară pe fereastră", a afirmat Mas Artur, premierul catalan.
El a declarat că vânturile au răspândit focul cu o viteză de 6-7 kp/oră. "Aceasta este o viteză mai mare decât viteza la care merge o persoană - este foarte rapid. Şi în plus, vântul a bătut foarte neregulat", a spus el.
Vânturile puternice au înteţit şi incendiul din Croaţia, împiedicând utilizarea avioanelor cu care poate fi stins incendiul.
Circa 150 de pompieri s-au luptat cu incendiul care a forţat turiştii să abandoneze o tabără din satul Selce, lângă staţiunea Crikvenica, a relatat serviciul oficial de asistenţă, DUZS.
Aproximativ 1.400 de turişti, majoritatea din Slovenia şi Austria, au fost printre cei evacuaţi, a declarat agenţia de ştiri de stat Hina, adăugând că focul ameninţă şi mai multe clădiri rezidenţiale.
Linia de coastă de 800 km a Croaţiei este în mod regulat afectată în timpul sezonului turistic de incendii în păduri.