În R. Moldova, conducerea vehiculelor în stare de ebrietate va fi sancţionată mai aspru
alte articole
Sancţiunile pentru conducerea vehiculelor în stare de ebrietate vor fi înăsprite. Parlamentul de la Chişinău a examinat, în şedinţa de joi, 12 iulie, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative în acest sens.
Potrivit Legislativului, în Codul contravenţional al Republicii Moldova se instituie o măsură de siguranţă cu privire la ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti.
Instanţa de judecată urmează să examineze, în cel mult trei zile, de la data depunerii demersului de către agentul constatator, cu emiterea unei încheieri. Termenul executării măsurii de siguranţă prin ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se va include în termenul de executare a sancţiunii.
La fel, se propune completarea Codului penal al R. Moldova cu un articol nou – privarea sau anularea de dreptul de a conduce mijloace de transport care poate fi aplicată de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 3 ani. Anularea dreptului de a conduce mijloace de transport poate fi aplicată de instanţa de judecată, cu redobândirea ulterioară a permisului de conducere.
Proiectul prevede şi procedura de înlăturare de la conducere dar şi de reţinere a mijlocului de transport. Dacă acesta nu poate fi predat proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor, se aduce la staţia de parcare specială sau la subdiviziunea de poliţie cea mai apropiată.
Conducerea vehiculului în stare de ebrietate produsă de alcool sau sub influenţa alcoolului, predarea conducerii lui către o persoană care se află în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe se va sancţiona cu amendă majorată de la 17 500 la 25 000 de lei MD sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 40 la 60 de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 6 luni la 1 an.
De asemenea, se propune ca persoanele depistate în stare de ebrietate la volan şi care au fost private de acest drept prin hotărârea instanţei de judecată, să fie obligate să frecventeze programul probaţional antialcoolic şi antidrog stabilit de către consilierul de probaţiune.
Proiectul urmează a fi votat în lectură finală de plenul Parlamentului.