În numele MCV, accesul României la Schengen a fost blocat abuziv, spune Băsescu
Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că MCV este important, dar are şi efecte negative, pentru că, de exemplu, în numele lui o ţară blochează în mod abuziv accesul României la Schengen.
Traian Băsescu nu a uitat de Mecanismul de Cooperare şi Verificare nici în discursul ţinut la prezentarea Raportului de activitate a Ministerului Public pe anul 2011.
"Sigur, avem o bătălie cu acest MCV. Nu-l consider un lucru neimportant. Este extrem de important pentru că iată are şi efecte negative. Spre exemplu, intrarea României în Spaţiul Schengen a fost blocată în mod abuziv de un stat, dar a fost blocată în numele MCV. Dar MCV vine şi trece. Extrem de important este ceea ce a început să se petreacă, şi anume o justiţie care lucrează pentru români şi care devine tot mai credibilă în faţa românilor", a spus preşedintele, care a remarcat că în momentul de faţă "în orice cercetare sociologică justiţia a început să depăşească politicul".
Chiar dacă politicul nu-i prea sus în rândul încrederii populaţiei, faptul că justiţia l-a depăşit arată că aceasta se îndreaptă spre transformarea într-un "arbitru" al societăţii, a adăugat el.
"Este adevărat, politicul nu-i prea sus. Dar v-aţi urcat oricum deasupra politicului, ceea ce nu este lipsit de importanţă pentru populaţie, pentru că nicio societate nu poate fi temeinic aşezată decât pe încrederea în justiţie. Justiţia este cea care reglează funcţionarea unei societăţi şi o fereşte de derapaje. Imaginea justiţiei în ansamblu, a procurorilor în mod deosebit a început să se îmbunătăţească, încrederea populaţiei este tot mai mare şi sunt convins că veţi deveni ceea ce trebuie să deveniţi pentru societatea românească, acel arbitru care pune ordine între oamenii care nu respectă regulile de convieţuire în societate şi cei care le respectă", a subliniat şeful statului.
Olanda blochează accesul României la Schengen, invocând rapoartele din ultimii ani pe MCV care arată că ţara noastră mai trebuie să facă progrese semnificative în lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate.