În Moldova va avea loc recensământul populaţiei şi al locuinţelor
În perioada 1-14 aprilie 2014, în Republica Moldova se va desfăşura recensământul populaţiei şi al locuinţelor. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat, la 29 martie, în primă lectură de către Legislativ, transmite moldpres.
Potrivit autorilor, proiectul de lege este elaborat în scopul culegerii informaţiei şi prelucrării datelor privind numărul populaţiei ţării, structura demografică şi socioeconomică, nivelul de instruire, precum şi numărul gospodăriilor casnice şi condiţiile de trai ale populaţiei. Recensământul general al populaţiei şi al locuinţelor va fi anticipat de un recensământ de probă.
Respondenţii sunt obligaţi să furnizeze, în mod gratuit şi pe deplin, datele individuale prevăzute în chestionarele recensământului, la prezentarea legitimaţiei din partea recenzorului.
Costurile pentru organizarea şi efectuarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor se estimează la 89,8 milioane de lei sau 7,7 milioane de dolari americani. Finanţarea lucrărilor de desfăşurare a recensământului vor fi acoperite din bugetul de stat, precum şi din surse externe.