Programul de guvernare constă, de fapt, în protejarea hoţilor, promovarea proştilor şi recompensarea slugilor, susţine fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, în condiţiile în care Comisia parlamentară specială pentru elaborarea Codului administrativ a dezbătut luni şi marţi peste 160 de articole din cele 600 ale proiectului de act normativ, printre cele mai importante decizii numărându-se scoaterea prefecţilor şi subprefecţilor din categoria înalţilor funcţionari publici şi includerea lor în cea a demnitarilor. De asemenea, comisia a decis şi că cei care au suferit condamnări penale vor putea fi numiţi în funcţia de membru al Guvernului după reabilitare, arată G4Media.
Redăm postarea lui Vlad Voiculescu:
"Noi măsuri: PSD-ALDE îşi asigură oamenii în administraţie (protejându-i prin lege), îşi promovează incompetenţii (înlocuind cerinţa de studii superioare printr-un mandat de parlamentar - pentru că, nu-i aşa, am văzut cât de competenţi sunt...) şi poate mai introduce nişte pensii speciale...
Programul de guvernare poate fi de fapt prezentat succint după cum urmează:
1. protejarea #hoţilor,
2. promovarea #proştilor,
3. recompensarea #slugilor.
De oameni să se ocupe televiziunile de partid, să le dea circ. Ei au acum alte treburi", scrie, pe Facebook, tehnocratul.