În ajun de summit NATO - presiune chineză la Bucureşti

Autorităţile române sunt supuse presiunilor Ambasadei Chineze, pentru anularea Spectacolului de balet tradiţional chinez Shen-Yun al trupei Divine Performing Arts, organizat la Teatrul Naţional din Bucureşti pe 7 şi 8 aprilie de ziarul "The Epoch Times" România.
Scenă din spectacolul Shen Yun (Prin bunavointa companiei Shen Yun)
Epoch Times România
28.03.2008

Fapte

Autorităţile române sunt supuse presiunilor Ambasadei Chineze, pentru anularea Spectacolului de balet tradiţional chinez Shen-Yun al trupei Divine Performing Arts, organizat la Teatrul Naţional din Bucureşti pe 7 şi 8 aprilie de ziarul "The Epoch Times" România (www.epochtimes-românia.com).

Despre Spectacol

Shen-Yun este un spectacol de balet tradiţional şi artă divină chineză, care aduce pe scena măiestria baletului clasic chinez, a soliştilor vocali şi a celor specializaţi în instrumente tradiţionale chineze. Splendoarea artei tradiţionale chineze este regăsită pe tot parcursul spectacolului pornind de la coregrafia şi efectele scenice încântătoare şi până la costumele de mătase cusute de mână.

Sprijin Internaţional

Trupa Divine Performing Arts se află în turneu prin marile capitale ale Europei, prezentând spectacole pe toate marile scene: Royal Festival Hall (Londra), Palais des Congres (Paris), Stadthalle (Viena), Internationales Congress Centrum (Berlin), Radio City Music Hall (New York).

Bucurându-se în ultimii ani de sprijinul şi prezenţa multor personalităţi, precum primul ministru canadian, dl Stephen Harper, fostul preşedintele taiwanez, dl Chen Shui-Bian, preşedintele Parlamentului European Hans-Gert Poettering, vice preşedintele Parlamentului European, dl mcmillan-Scott, d-na Charlotte Cederschiold, spectacolul aduce în faţa publicului român o demonstraţie a artei tradiţionale divine, vechi de 5000 de ani.

Poziţia Ambasadei Chineze

Deoarece unele numere ale spectacolului Shen-Yun ating probleme legate de nerespectarea drepturilor omului în China (vorbesc despre politica de exterminare dusă de autorităţile chineze împotriva grupului spiritual Falun Gong), Ambasada Chineză la Bucureşti face presiuni asupra sponsorilor şi organizaţiilor implicaţi direct sau indirect în eveniment, pentru a încerca anularea spectacolului.

Deşi pusă în faţa scandalului internaţional privind escalarea conflictului din Tibet, Ambasada Chinei la Bucureşti încearcă să îngrădească în România accesul la informaţie şi la cultura tradiţională chineză dezgolită de cultura comunistă prin încercarea de anulare a spectacolului Shen-Yun într-o ţară membră NATO, la mai puţin 1 saptamâna de la începerea summit-ului.

Poziţia autorităţilor române

Până în prezent presiunile ambasadei Chineze s-au scontat cu un eşec. Speram că România va reuşi să arate partenerilor săi NATO şi europeni direcţia în care doreşte să se îndrepte şi va da dovadă de integritate până la sfârşit, necedând presiunilor unui guvern comunist, autoritar şi pe deasupra opus Alianţei.

Informaţii

Pentru mai multe informaţii:

Adrian Sturdza

The Epoch Times secţia în limba română

0729 171 546

O prezentare în română despre spectacol se poate găsi Turneul trupei Shen Yun:

Mai multe informaţii despre trupă şi turneele sale: www.shenyun.com

Site-ul european al turneului: www.shenyun.eu

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor