În această seară asteroidul 2003 DZ15 se apropie şi „salută” Pământul
Mai sunt doar câteva ore până la trecerea asteroidului 2003 DZ15, când în această noapte el va saluta Pământul apropiindu-se de acesta cum nu se va mai întâmpla în următorii 50 de ani. Trecerea nu prezintă un pericol, deoarece asteroidul trece la 3,5 milioane de kilometri de planeta noastră: o distanţă egală cu 9 ori cu cea între Pământ şi Lună.
Asteroidul care are un diametru exterior de 160 de metri va ajunge la distanţa minimă de Pământ la ora 2,37 în noaptea dintre 29 şi 30 iulie. Cu toate acestea nu se va vedea foarte bine deoarece va fi prea jos şi puţin luminos din cauza poziţiei soarelui. Cel mai bun timp pentru a fi observat, dar bine înţeles cu ajutorul indispensabil al unui telescop de dimensiuni medii, este începând de la miezul nopţii de astăzi. Trecerea asteroidului 2003 DZ15 este invizibilă cu ochiul liber, dar poate fi urmărit pe Web, în transmisiunea directa organizată de Virtual Telescope şi difuzat pe canalul ANSA Ştiinţă şi Tehnologie (www.ansa.it/scienza).