IMM-urile din tehnologie primesc 100 milioane euro de la Comisia Europeană
Aproximativ 1.000 de întreprinderi nou-înfiinţate vor beneficia de finanţare.
Cele 100 de milioane de euro de la Comisia Europeană vor fi folosiţi pentru dezvoltarea de aplicaţii şi alte servicii digitale, în domenii precum transportul, sănătatea, sistemele de fabricaţie inteligente, energie şi mass-media.
„În Europa avem nevoie de mai multă inovare şi de o economie mai digitală, iar primul pas este asigurarea unui ecosistem mai bun pentru noile întreprinderi. Ne îndeplinim promisiunile”, a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene, Neelie Kroes.
Fondurile se vor axa pe 20 de consorţii care includ: acceleratoare, platforme de finanţare participativă, societăţi financiare cu capital de risc, spaţii de colaborare, organizaţii de finanţare regională, întreprinderi din domeniul tehnologiei şi asociaţii de IMM-uri.
Consorţiile câştigătoare vor fi selectate în funcţie de modul în care intenţionează să îşi maximizeze impactul economic al finanţării lor la nivelul ecosistemului digital.