IGSU: Peste 80 de localităţi din 25 de judeţe - afectate de condiţiile meteorologice

(DANIEL MIHAILESCU/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
13.02.2012

Peste 80 de localităţi din 25 de judeţe sunt afectate luni de vremea nefavorabilă, a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Alin Maghiar.

El a precizat că, dintre cele 87 de localităţi afectate, 43 sunt izolate din punct de vedere al comunicaţiilor rutiere sau feroviare, 28 de sate, cătune, cartiere nu sunt alimentate parţial sau total cu energie electrică, şase localităţi au disfuncţionalităţi privind reţelele de comunicaţii fixe sau mobile şi în alte zece se înregistrează dificultăţi în a asigura apa potabilă sau menajeră.

Maghiar a spus că, potrivit datelor preliminare de la Ministerul Educaţiei, 1.100 şcoli şi licee vor fi închise luni.

"Autostrada A2 şi opt drumuri naţionale sunt închise traficului pe diferite tronsoane şi 51 de drumuri judeţene. 40 de drumuri judeţene au circulaţia îngreunată. Zece linii de cale ferată sunt închise", a declarat Alin Maghiar.

Potrivit acestuia, se intervine cu fermitate pentru deszăpezire.

Purtătorul de cuvânt al IGSU a precizat că, în ultimele 24 de ore, Ministerul Administraţiei şi Internelor, în cooperare cu celelalte structuri reprezentate în sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţă, a desfăşurat peste 700 de intervenţii, dintre care 138 de misiuni pentru acordarea ajutorului medical de urgenţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor