ÎCCJ decide pe 10 ianuarie 2012 dacă restituie la DNA dosarul fostului ministru Monica Iacob Ridzi

Epoch Times România
19.12.2011

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) decid pe 10 ianuarie 2012 dacă restituie, pentru refacerea urmăririi penale, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), dosarul în care fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, este acuzată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de abuz în serviciu şi fals intelectual, în legătură cu organizarea Zilei Tineretului în 2009 la Costineşti.

Avocatul fostului ministru a contestat regularitatea actului de sesizare a instanţei, spunând că şeful unei Secţiei I a DNA, procurorul Lucian Papici, a efectuat acte de urmărire penală în acest dosar şi tot el a verificat rechizitoriul prin care Ridzi a fost trimisă în judecată, în condiţiile în care ar fi trebuit semnat, în acest caz, de şeful DNA, Daniel Morar.

De asemenea, apărătorul lui Ridzi a mai spus că procurorii nu clarificat actele materiale de care este acuzată clienta sa, în sensul că în dosarul de la DNA sunt enumerate 15 înscrisuri, apoi procurorii vorbesc de 16 documente pe care Monica Iacob Ridzi le-ar fi falsificat, pentru ca în final procurorii să reţină şapte acte materiale pentru care au trimis-o în judecată pe Ridzi.

Procurorul de şedinţă a cerut respingerea excepţiilor invocate de avocaţi şi a susţinut că procurorul Lucian Papici nu a efectuat acte de urmărire penală, ci doar a semnat mai multe delegări în acest dosar, fără a participa efectiv la cercetări.

Judecătorii au spus că amână pronunţarea pe aceste excepţii şi au acordat un nou termen pe data de 10 ianuarie 2012, când vor decide soarta dosarului.

În acest dosar au mai fost trimişi în judecată mai mulţi angajaţi din Ministerul Tineretului şi Sportului: Ioana Elena Vârsta, consilier personal al Monicăi Ridzi şi administrator al SC Red Apple Communication SRL, Paul Diaconu, director general al Direcţiei Generale Economice şi Resurse Umane, Marius Mihail Mărcuţă, consilier în cadrul Direcţiei Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne, Florin Cătălin Mircea, consilier I A în cadrul Direcţiei Buget Contabilitate, Octavian Petru Dragomir, director al Direcţiei Buget Contabilitate, Claudia Radu, director general al Direcţiei Generale Programe, Proiecte şi Centre pentru Tineret, Dan Petre Toia, director al Direcţiei Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne, Daniela Popa, consilier în cadrul Direcţiei de Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne.

De asemenea, au mai fost trimişi în judecată şi Bogdan Petre Iacobescu, asociat şi administrator la SC Artisan Consulting SRL şi SC Compania de Publicitate Mark SRL, George Răzvan Nica Udangiu, asociat şi administrator la aceeaşi societate, şi Marius Cristian Negrea, asociat şi administrator la SC Compania de Publicitate Mark SRL.

Procurorii susţin că Monica Iacob Ridzi, în calitate de ordonator principal de credite, a hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect.

"A fost alocată, în acest scop, societăţilor comerciale Artisan Consulting SRL şi Compania de Publicitate Mark SRL, suma de aproximativ 3.120.000 lei, o valoare mult mai mare decât cea solicitată şi aprobată prin buget pentru acest eveniment. Fostul ministru al Tineretului şi Sporturilor a hotărât, de asemenea, în mod unilateral, ca evenimentele să fie organizate în locaţii din Bucureşti, Costineşti şi 39 reşedinţe de judeţ, în care cunoştea că structurile proprii ale ministerului ori alte entităţi publice sau private vor desfăşura manifestări de acest gen", susţin procurorii.

Potrivit sursei citate, prejudiciul produs de Ridzi în acest dosar se ridică la 2,7 milioane lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor