Hochei: Vasili Vasiliev, dublu campion olimpic cu echipa URSS, a decedat la 62 de ani

Epoch Times România
19.04.2012

Valeri Vasiliev, care a câştigat două titluri olimpice şi 8 titluri mondiale cu echipa Uniunii Sovietice (URSS) în anii 1970 şi 80, a decedat la vârsta de 62 de ani, a anunţat joi Federaţia Rusă de Hochei pe Gheaţă (FHR), citată de Reuters.

"Hocheiul nostru a suferit o pierdere imensă", se afirmă pe site-ul FHR, într-un omagiu adus celui mai temut apărător al generaţiei sale, care şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei la clubul Dinamo Moscova.

Tatiana, soţia lui Valeri Vasiliev, a declarat că fostul hocheist s-a stins din cauză că nu i-au mai funcţionat inima şi rinichii.

Vasiliev a cucerit aurul la Olimpiadele din 1972 şi 1976 şi a făcut parte din echipa URSS care a câştigat Canada Cup în 1981.

De asemenea, a evoluat în 1972 în meciul care a opus în premieră selecţionata URSS celor mai buni jucători profesionişti din liga nord-americană (NHL).

Valeri Vasiliev a fost votat în trei rânduri cel mai bun apărător la Campionatele Mondiale şi a fost inclus în 1998 în International Ice Hockey Hall of Fame.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor