Hochei: NHL - Sidney Crosby a reluat antrenamentele

(Elsa / Getty Images)
Epoch Times România
07.03.2012

Sidney Crosby, vedeta echipei Pittsburgh Penguins, a reluat antrenamentele pentru prima oară din luna decembrie, dar deocamdată nu a fost fixată o dată privind revenirea sa în activitatea competiţională, a anunţat marţi echipa din NHL.

Jucătorul canadian, în vârstă de 24 de ani, nu a disputat decât opt meciuri în Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheaţă (NHL) în decurs de un an, după ce a suferit două lovituri puternice la cap, în luna ianuarie 2011. Indisponibil din ianuarie până în noiembrie, el a jucat în opt meciuri, în cursul lunii noiembrie, înainte de a sta din nou pe bară, din cauza unor simptome de comoţie cerebrală.

"Nu pot avansa o dată pentru revenirea mea pe gheaţă, dar faptul că mă antrenez normal este un prim pas", a declarat Crosby, autorul golului victoriei Canadei din finala Jocurilor Olimpice de la Vancouver, cu echipa SUA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor