HG privind proiectul UMF Târgu Mureş, postat pe site-ul MECTS
HG privind proiectul Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş a fost postat, marţi, pe site-ul oficial al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - www.edu.ro.
Postarea respectivului proiect de act normativ pe site-ul MECTS are loc după ce a fost discutat, în primă lectură, în şedinţa de marţi a Executivului.
Guvernul propune modificarea punctului 44 din Anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr. 966/2011 pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor(programelor de studii universitare, a structurii instituţiilor de învăţământ superior, a domeniilor şi programelor de studii universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, a locaţiilor geografice de desfăşurare, a numărului de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi a numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 1 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Proiectul de HG privind UMF Târgu Mureş urmează să rămână în dezbatere publică timp de zece zile, el fiind disponibil pe site-ul MECTS, la capitolul "Informare publică", subcapitolul "proiecte de acte normative".