Harry Tavitian, Cserey Csaba, jazz la Festivalul Strada Armenească, 9 august
La festivalul Strada Armenească, organizat de Uniunea Armenilor din România, în parteneriat cu ARCUB, Primăria Municipiului Bucureşti, Primăria Sectorului 2 şi Guvernul României va participa şi cunoscutul muzician de origine armenească, Harry Tavitian.
Concertul, organizat de Uniunea Armenilor din România, îi va avea drept protagonişti pe Tavitian împreună cu unul dintre cei mai îndrăgiţi percuţionişti, Cserey Csaba.
"Poate nu e întâmplător că Cserey este născut în Gheorghieni, unul dintre oraşele întemeiate de armeni în Transilvania. Cserey Csaba este unul dintre cei mai inventivi percuţionişti români de jazz şi este unul din partenerii mei preferaţi. În ultimii 15 ani am cântat împreună în duo, trio sau ca invitat al formaţiei mele Orient Express, în numeroase concerte din România, Ungaria, Belgia, Germania, Austria, Turcia" subliniază Harry Tavitian pe blogul său
Cei doi au mai fost prezenţi la invitaţia Uniunii Armenilor, în 2013, la „Zilele Culturii Armene la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti”.
Duo-ul este sudat de respect reciproc şi valori comune.
„Cserey Csaba îmi este un partener foarte drag. Are mult rafinament, sensibilitate, plus un simţ extraordinar al ritmului şi al… umorului”, afirmă Harry Tavitian despre percuţionist, care la rândul său susţine că „Harry e un om foarte interesant, misterios, atras – ca şi mine – de lumea Orientului. Simt că în jazz mă exprim pe mine însumi şi reuşesc să transmit această emoţie şi publicului. Muzica pe care o fac cu Harry este ceva aparte, poate chiar esenţa jazzului: spontaneitatea şi trăirea adevărată”.
Concertul va începe de la ora 20. Intrarea este liberă.