Handbal: Gaţu a aflat din ziare că Neagu urmează să se opereze

Handbalista română Cristina Neagu. (ROBERT ATANASOVSKI / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
23.02.2011

Cristian Gaţu, preşedintele FRH, a aflat din ziare că jucătoarea Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii în 2010, urmează să se opereze la braţ în Danemarca, fără să fi consultat federaţia.

"Eu am primit mandat din partea Consiliului de administraţie de a discuta cu conducerea clubului Oltchim cazul Cristinei Neagu, operaţia pe care trebuie s-o facă. S-a autosesizat Consiliul de administraţie din ziare. Cristina nu este numai jucătoarea Oltchimului, este jucătoarea de bază a echipei naţionale, ea este declarată cea mai bună jucătoare din lume pe baza performanţei de la echipa naţională", a declarat Gaţu.

Preşedintele FRH a precizat că nu se opune unei operaţii, dar amintit că au existat intervenţii chirurgicale care au scos jucători din circuitul handbalului de performanţă şi că trebuie mare atenţie unde şi cine efectuează intervenţia. "Mi se pare normal să existe o relaţie de colaborare între club şi federaţie, în domeniul care este comun. Vreau să cer explicaţii, pentru că a fost un caz similar anul trecut, cu Ramona Maier, care putea fi operată din timp, dar s-a operat când echipa naţională avea mai mare nevoie de ea la CE. Nu am primit nicio informaţie despre accidentarea Cristinei. Eu ştiu că s-a întors validă de la campionatul european, nu ştiu ce s-a întâmplat, de când o doare umărul. Ba joacă, ba nu, este o pierdere mare pentru Oltchim şi pentru echipa naţională. Nu ne vom opune unei operaţii, dacă rezolvă problema favorabil. Voi propune poate un alt medic, şi vrem garanţii că după operaţie va fi aptă pentru sportul de performanţă. Ea are 22 de ani şi are în faţă o

carieră care poate fi de mare spectaculozitate".

Gaţu speră că o altă jucătoare de bază a echipei, pivotul Ionela Gâlcă, va reveni la echipa naţională, pentru a juca la Olimpiadă. "Ionelei îi lipseşte din palmares o medalie olimpică şi după cum pronostichez eu, ar putea s-o obţină. Dar depinde de ea şi cât de mult o apasă acest genunchi."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor