Handbal feminin: Oltchim a transferat-o şi pe portugheza Barbosa

(Christof Koepsel / Bongarts / Getty Images)
Epoch Times România
29.04.2012

Oltchim Rm. Vâlcea, multipla campioană naţională la handbal feminin, a transferat-o pe jucătoarea portugheză Alexandrina Barbosa Cabral, de la formaţia spaniolă Itxako Estella, dar care a mai jucat în ţara noastră la Rulmentul Braşov, anunţă site-ul oficial al grupării vâlcene.

"Sunt foarte bucuroasă că mă întorc în România. Cu atât mai mult cu cât revenirea mea se face la un club ca Oltchim, important şi foarte serios în Europa, unde preocuparea pentru sport şi performanţă, ca şi pentru jucătoare, este foarte mare. Am avut mai multe oferte primite de la diferite cluburi de top - imediat după ce am decis să părăsesc Itxako, încercând o nouă provocare -, dar am ales Oltchim pentru că proiectul oferit şi explicat de cei de acolo mi-a plăcut cel mai mult. Cunosc jucătoarele din România în marea lor majoritate, dar ca prietenă apropiată pot spune că îmi este Oana Chirilă", a declarat Barbosa.

"La Oltchim voi avea aceeaşi dorinţă ca şi clubul: să câştigăm Liga Campionilor. În acelaşi timp, va trebui să conştientizăm faptul că fiecare din echipele participante în această prestigioasă competiţie îşi doresc acelaşi lucru. De aceea, va fi foarte dificil, nu şi imposibil. Cred că prin muncă, răbdare şi mult efort, Oltchim îşi va realiza dorinţa, deoarece are potenţial şi valorile necesare", a subliniat Alexandrina Barbosa.

Jucătoarea lusitană a transmis şi un mesaj suporterilor: "De câte ori am jucat la Râmnicu Vâlcea, am vazut cât sunt de pasionaţi pentru handbal, cât lobby fac pentru acest sport şi cât sunt de ataşaţi de echipa Oltchim. Îi rog şi le urez să rămână alături de noi, să susţină în continuare echipa şi jucătoarele, iar eu le promit că nu îi vom dezamăgi şi o sa le umplem inimile de bucurie".

În perioada 2008-2010, Barbosa a evoluat pentru echipa din Braşov, iar apoi a decis să plece în Spania, unde a evoluat doi ani pentru campioana Spaniei, Grupo Asfi Itxako Navarra. Alexandrina Barbosa Cabral, care va primi anul acesta şi cetăţenie spaniolă, jucat finala Ligii Campionilor în 2011 şi a participat în Grupele Principale ale acestui sezon. De când joaca pentru Itxako, Alexandrina a fost mereu în topul marcatoarelor, clasându-se în ediţia 2011/2012 pe locul 4, cu 78 de goluri, şi pe locul 5 în ediţia 2010/2011 cu 84 de goluri.

În luna martie, Oltchim a mai transferat două vedete ale handbalului mondial, franţuzoaicele Allison Pineau (Metz Handball) şi Amandine Leynaud (portar de la Metz Handball).

Barbosa ar fi a opta străină din echipă, alături de muntenegrencele Sanela Knezovic (portar), Marija Jovanovic, turcoaica Yeliz Ozel, rusoaica Ekaterina Vetkova, ucraineanca Iulia Managarova şi franţuzoaicele Allison Pineau şi Amandine Leynaud.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor