Grupare specializata in furturi de BMW- uri, anihilata de politisti
Trei persoane acuzate ca au furat opt masini marca BMW de pe strazile Capitalei, pe care le-au vandut cu acte false unor persoane din judetele Prahova, Teleorman, Buzau si Giurgiu, au fost arestate pentru 29 de zile.
Potrivit Politiei Capitalei, gruparea din care fac parte Marian P. (29 de ani), Iulian A., (37 de ani) si Gheorghe S. (28 de ani), toti trei cunoscuti cu antecedente penale, era specializata in furturi de autoturisme marca BMW seriile 3 si 5.
Dupa ce furau masinile, folosind chei potrivite, membrii gruparii le intocmeau documente de inmatriculare false si le vindeau, prin intermediari, in judetele Prahova, Teleorman, Buzau si Giurgiu.
Membrii gruparii au fost prinsi, luni, de politistii bucuresteni, in urma a zece perchezitii domiciliare efectuate in Bucuresti si in judetul Teleorman. La sediul Serviciului Furturi de Autovehicule au fost aduse, in total, pentru cercetari 12 persoane.
Cei trei membri ai gruparii au fost arestati preventiv pentru 29 de zile, iar cele opt autoturisme furate au fost recuperate de politisti si predate proprietarilor.