Grevă generală de 24 de ore la Atena împotriva închiderii radioteleviziunii publice ERT

Grecia zguduita de greve (ANGELOS TZORTZINIS / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
13.06.2013

La Atena s-a anunţat joi o grevă generală de 24 de ore ca semn de protest faţă de închiderea radioteleviziunii publice ERT de către guvern, măsură care ar putea declanşa o criză politică în interiorul coaliţiei de guvernare, transmite AFP.

Imediat după închiderea ERT, guvernul elen a elaborat un proiect de lege de reorganizare a serviciului public, cu scopul de a evita o criză care ar putea apare în coaliţia care deţine puterea de un an: conservatorii primului ministru Antonis Samaras, socialiştii din Pasok şi stânga moderată Dimar.

Deoarece Antonio Samaras urmează să se întâlnească săptămâna aceasta cu creditorii internaţionali, prin această măsură de a închide emisiile celor cinci posturi de televiziune publice şi a tuturor radiourilor din grup, cu siguranţă că vrea să-şi demonstreze hotărârea de a se lua de 'vacile sacre' ale serviciului public, expresie peiorativă utilizată de purtătorul de cuvânt al guvernului, conform relatărilor AFP.

Din anul 2010 când s-a declanşat criza datoriilor în Grecia, salariaţilor acestui grup de mass media li s-au redus salariile cu cca. 45%, după cum evaluează reprezentanţii sindicatului.

”ERT-ul privilegiilor s-a prăbuşit (...) nu închidem televiziunea publică, un nou post va fi creat în foarte scurt timp”, a declarat prim-ministrul elen miercuri seara în cadrul unei conferinţe de presă, la Camera de comerţ greacă.

Pasok şi Dimar - ceilalţi doi parteneri de guvernare - au solicitat premierului organizarea unei reuniuni “tripartite” şi “redeschiderea” ERT, dar prim-ministrul Antonis Sămăraş nu a răspuns până în moment apelului lansat.

Liderul socialiştilor Evangelos Venizelos a declarat că există “o ambianţă de criză politică” în interiorul guvernului şi a lansat un apel lui Sămăraş "să protejeze unitatea şi viitorul guvernului" coaliţiei.

ERT a încetat să mai emită marţi seara. Miniştrii care aparţin Noii Democraţii (dreapta) au semnat un act legislativ pentru închiderea ETR. Acest act nu a fost semnat şi de ceilalţi doi parteneri - Pasok şi Dimar - care se opun închiderii ERT şi care susţin restructurarea grupului.

Sindicatele din sectorul privat şi public, GSEE şi ADEDY, consideră că închiderea ERT este“antidemocratică” şi au făcut apel pentru organizarea unei greve de 24 de ore şi a unui miting în faţa sediului ERT de la periferia Atenei. ADEDY a chemat toţi funcţionarii să protesteze pentru "moartea brutală a ERT", al cărei obiectiv este “suprimarea organismelor publice şi concedierea a 14.000 de funcţionari”.

Formaţiunea politică a lui Antonis Samaras a recurs la această stratagemă în urma angajamentului Greciei faţă de creditorii internaţionali din zona euro şi FMI de a restructura serviciul public pentru a-şi reduce deficitul şi de a concedia mii de funcţionari până la sfârşitul lui 2014, din care 2.000 la începutul verii lui 2013.

Comisia Europeană de la Bruxelles a afirmat într-un comunicat că decizia Atenei de a închide ERT a fost luată “în mod independent”. Executivul european a susţinut totodată rolul indispensabil pe care îl are serviciul audiovizual public în viaţa democratică.

Uniunea Europeană de radio-televiziune (UER) şi Asociaţia presei internaţionale (API) care grupează corespondenţii la post de la Bruxelles au cerut redeschiderea ERT care este un simbol al democraţiei într-o ţară unde informaţia a fost sever filtrată în timpul dictaturii militare din 1967 1974.

Pentru a face faţă nemulţumirilor crescânde interne şi externe, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Atena a oferit detalii în legătură cu proiectul de lege ce prevede crearea unui nou post de radio, internet şi televiziune elen care ar urma sa se numească Nerit S.A. şi care ar trebui să funcţioneze până la sfârşitul lunii august, cu numai 1.200 de angajaţi faţă de 2.660 cât erau până acum.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor