Grecii protestează pe măsură ce parlamentul adoptă măsurile de austeritate

Parlamentul grec a aprobat un nou pachet de reduceri de cheltuieli şi ale locurilor de muncă, cerut de creditorii internaţionali, aducând Grecia mai aproape de un nou şi mult dorit plan de salvare.
Trupe speciale în Piaţa Syntagma, 12 februarie 2012. Creditorii Greciei au cerut mai multe măsuri de austeritate înainte să aprobe o nouă tranşă de împrumut din partea UE şi a FMI, din cauza temerilor că Grecia ar putea intra în incapacitate de plată. (Vladimir Rys / Getty Images)
Epoch Times România
13.02.2012

Parlamentul grec a aprobat un nou pachet de reduceri de cheltuieli şi ale locurilor de muncă, cerut de creditorii internaţionali, aducând Grecia mai aproape de un nou şi mult dorit plan de salvare.

Parlamentarii au adoptat pachetul duminică seara, după ce protestatarii au ars clădiri, au spart geamuri şi au aruncat cu pietre şi bombe cu benzină în poliţie. Poliţia a atacat protestatarii cu gaze lacrimogene.

În jur de 100.000 de protestatari au mărşăluit în Atena şi în al doilea oraş ca mărime, Salonic.

Cel puţin 10 clădiri din Atena au fost incendiate, inclusiv cinematografe, cafenele şi bănci.

Prim-ministrul Lucas Papademos a condamnat actele de violenţă, declarând că acestea nu au loc într-o democraţie.

Printre protestatari se aflau persoane de vârste diferite, de la tineri cu măşti şi capete rase, până la familii şi persoane în vârstă. Mulţi greci susţin că s-au sacrificat deja suficient, pe măsură ce guvernul se străduieşte să iasă din datoriile sale uriaşe şi să evite falimentul.

Cabinetul grec a aprobat un nou pachet de austeritate vineri, înainte de a fi trimis în parlament. Mii de locuri de muncă vor fi eliminate, salariul minim va fi tăiat, iar sistemul de pensii va fi reformat.

Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au cerut ca toate partidele politice din Grecia să fie de acord cu privire la planul de austeritate, înainte de aprobarea finală a unui împrumut de salvare de 172 miliarde de dolari.

Grecia se confruntă cu falimentul dacă nu va putea plăti 19 miliarde de dolari investitorilor, când obligaţiunile de stat ajung la scadenţă luna viitoare.Guvernul negociază un schimb de obligaţiuni cu creditorii, care va scuţi miliarde de dolari din datoria ţării.

Unele informaţii pentru acest raport au fost furnizate de AP, AFP şi Reuters.

Liderii greci insistă pentru reducerea reacţiilor violente.

George Papandreou a avertizat că orice eşec de a trece măsurile de austeritate ar putea duce la colapsul ţării.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor