Grecia, recunoscătoare pompierilor români: Dacă vor să stea aici în fiecare vară, le oferim gratuit camere

(Facebook / igsu.situatiideurgenta)
Ana Ion
10.08.2021

Publicaţia greacă Ta Nea a realizat o trecere în revistă a comentariilor elogioase făcute de greci pe reţelele de socializare la adresa pompierilor români veniţi să ajute la stingerea incendiilor de pădure care au cuprins ţara. Potrivit grecilor, în iadul de foc din ţara lor, sprijinul dat de pompierii români este un exemplu luminos.

Redăm articolul Ta Nea, citat de Rador

În timp ce Grecia este învăluită de flăcări, jalea şi furia devin dominante. Mii de hectare de pădure s-au pierdut într-o singură săptămână în Evia, Attica, Ilia, Fokida şi Messinia.

Însă chiar şi în această atmosferă sumbră, faptele de iubire şi solidaritate reuşesc să strălucească.

Un exemplu luminos îl reprezintă ajutoarele trimise de România în Grecia, iar pompierii români au devenit subiect de discuţie pe reţelele de socializare datorită pregătirii lor impecabile şi a eficacităţii.

În multe cazuri, descrierea cu privire la modul în care acţionează ajunge la limita mitului, dar chiar şi dacă există inexactităţi sau elemente de exagerare, realitatea este una:

Twitter nu ar fi putut fi mai recunoscător pompierilor români care îşi pun viaţa în pericol pentru a salva pădurile Greciei.

Vă prezentăm câteva postări elocvente:

Grigoraki Maria: Pompieri români în „iadul” din Evia… Nu vom lăsa Grecia singură … este mesajul Ambasadei României… nu am cuvinte… doar un nod în gât şi lacrimi. Mulţumim!
Gogozefinos: Vin românii şi ne iau focurile.
Ziggy36: Glumă-glumă, dar acolo unde acţionează românii s-a restrâns serios frontul.
Olgakoum: Voi pleca în munţi. Ai României, pentru că de la ai noştri ne-am luat adio. Oricum în fiecare vară mergeam la Braşov. Este timpul să merg mai la nord spre Cluj Napoca. Şi spunem că sunt nebuni aceşti români. Au şi parcuri întinse (de-adevăratelea, nu 5 copaci) chiar în mijlocul oraşelor.
Omirosb: Dacă pompierii români vor să stea aici în fiecare vară le oferim gratuit camere în Halkidiki, pe primul sau al doilea braţ.
Realpolitic: Pe unde trec pe aici românii cu maşinile lor, iese lumea şi îi aplaudă.
Mega dytikos: Merg să spăl curtea şi să cumpăr dulceaţă de vişine, nu cumva să vină românii.
Dirty Frank: Bine, măi, fraierilor, cu ce i-au făcut de râs românii? Ce echipamente de stins incendii au adus?
Harnic: Cine nu a văzut filmul Only the Brave (poveste adevărată disponibilă pe Netflix) este o bună ocazie acum să înţeleagă ce au făcut mai exact românii şi mai ales cu câte secole în urmă suntem la stingerea incendiilor de pădure.
Konstantino Staikos: Impresionantă uşurinţa cu care grecul simplu, utilizator de social media, adoptă ideea „pompierii români sunt mai buni decât ai noştri”.
Vyronas Sagris: Este impresionant că nu vă este deloc ruşine să vă faceţi că nu înţelegeţi. Care grec a spus că pompierii români sunt mai buni decât cei greci? Toţi pompierii sunt eroi. Însă echipamentele românilor sunt evident mai bune. Nu grecii „adoptă” această idee, este adevărul.
Yannis: Şi în pandemie românii aveau printre cele mai multe paturi la ATI pe cap de locuitor din Europa, erau pe locul al 3-lea dacă îmi amintesc bine. În sfârşit, să ne uităm să luăm ce e mai bun din misiunile străine pentru binele ţării noastre.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor