Gorghiu, gafă de proporţii: "Dacă mori, o faci pentru tine, pentru sănătatea ta, nu pentru alţii"

Alina Gorghiu
Alina Gorghiu (Epoch Times România)

Alina Gorghiu, vicepreşedintă a Senatului şi vicepreşedintă a PNL, a făcut o gafă majoră într-o postare pe Facebook. Răspunzând la comentariul unui internaut privind asumarea răspunderii pentru potenţialele efecte secundare ale vaccinării anti-Covid, senatoarea a afirmat “Dacă mori, o faci pentru tine, pentru sănătatea ta, nu pentru alţii”.

Redăm schimbul de replici:

Internaut: Sunteţi jalnici. Dacă mă duc să mă vaccinez îmi garantaţi în scris că răspundeţi dvs dacă păţesc ceva?

Gorghiu: Dacă mori, o faci pentru tine, pentru sănătatea ta, nu pentru alţii.

Internaut: Alina Gorghiu, vorba lui Darius Petrescu… ce ai fumat bre?

(Facebook / mihalache.madalina.16)

Reamintim că, în urmă cu doi ani, Raluca Turcan, la acea vreme vicepremier, a făcut o gafă similară atunci când a discutat despre cazul tragic al unei mame şi a doi copii care au murit la Timişoara în urma deratizării unor blocuri cu locuinţe:

“Nu se poate că în materie de siguranţă publică să nu existe controale ale instituţiilor statului, astfel încât omul să aibă garanţia că nu se culcă sănătos şi se trezeşte, ferească Dumnezeu, mort, aşa cum s-a întâmplat în Timişoara”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne