Gordon: Ştim că unii vor un nou referendum de demitere, urmărim cu atenţie situaţia din România

Philip Gordon, adjunctul lui Hillary Clinton. (ARMEND NIMANI / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
01.10.2012

Asistentul secretarului american de stat, Philip Gordon, a declarat, joi, într-un briefing, că SUA urmăresc cu atenţie situaţia din România, unde unii se gândesc să organizeze un nou referendum de demitere a preşedintelui.

”Evident, continuăm să urmărim (situaţia) cu atenţie. Ştiu că unii în România se gândesc să organizeze un nou referendum, să găsească alte modalităţi de a scăpa de preşedinte. Trebuie subliniat din nou că procedurile constituţionale trebuie respectate. Dacă preşedintele este nepopular şi mandatul său nu reflectă voinţa poporului, modalitatea de a rezolva situaţia sunt alegeri libere şi democrate”, a spus Gordon.

Philip Gordon a efectuat o vizită în România, la 13 august, în perioada în care Traian Băsescu era suspendat, când s-a întâlnit cu toţi liderii politici, cărora le-a transmis îngrijorările Washingtonului faţă de ceea ce se întâmpla la Bucureşti.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor