Google lansează un joc care te ajută să te menţii în formă
Jocul Ingress, lansat recent de Google, îşi propune să-i menţină în formă pe jucători. Potrivit fostului director al diviziei "Geo" din cadrul Google, John Hanke, cel căruia îi aparţine ideea lui Ingress, conceptul jocului se aseamănă cu World of Warcraft, informează site-ul money.ro.
Ingress necesită "energie virtuală", pe care jucătorii o obţin adunând unităţi de "XM", pe care le culeg din plimbări în realitatea înconjurătoare. Apoi, consumă "energia virtuală" în anumite misiuni, mergând către "portaluri" ce sunt amplasate în locuri publice, precum muzee sau biblioteci.
Participanţii la joc sunt împărţiţi în două echipe: "Luminaţii" (The Enlightened), care deţin puterea, şi "Rezistenţa" (The Resistance), care luptă pentru putere. Orice persoană de pe glob poate juca, dar în zonele cu o densitate mai mare a populaţiei competiţia pentru resurse va fi mai acerbă.
Jocul se află în prezent în faza beta. Ingress, care s-a numit iniţial Nemesis, a fost testat de angajaţii Google, în ultimele şase luni.
John Hanke susţine că Ingress va fi încă de la început foarte profitabil pentru Google, datorită publicităţii care va fi inserată în joc. Hint Water, Jamba Juice şi Chrome sunt doar câteva dintre brand- urile care vor fi promovate în noul joc lansat de Google.