Gimnastică aerobică - Mondialele de la Sofia: Juniorii români au cucerit o medalie de argint şi una de bronz

Epoch Times România
31.05.2012

Sportivii români au cucerit joi o medalie de argint, prin Ştefan Huştea, la individual, şi una de bronz prin Amalia Nicola şi Nicolae Barna, la perechi, în cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastică aerobică pentru juniori ce se desfăşoară la Sofia.

Huştea (18,200), după ce terminase calificările la categoria 12-14 ani cu cea mai mare notă, a fost devansat în finală de bulgarul Tihomir Barotev, cu 18,500, conform Federaţiei Române de Gimnastică.

Perechea Amalia Nicola/Nicolae Barna a cucerit bronzul la categoria 15-17 ani, cu 19,550, la egalitate cu o pereche maghiară (Daniel Bali/Fanni Mazacs). Tot în această probă, Cristian Drăghici şi Lavinia Panaete au ocupat locul 5, cu 19,450.

În finala de la individual masculin (cat.15-17 ani), Nicolae Barna a terminat competiţia pe locul 8.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor