Gigi Becali regretă că s-a retras din mandatul de europarlamentar

După ce a fost condamnat luni la trei ani de închisoare cu suspendare, deputatul George Becali a declarat că regretă că s-a retras din mandatul de europarlamentar şi că se va consulta cu avocaţii săi pentru a vedea dacă îl va putea relua.
Gigi Becali (Mihuţ Savu / Epoch Times)
Liviu Şerbănescu
12.02.2013

După ce a fost condamnat luni la trei ani de închisoare cu suspendare, deputatul George Becali a declarat că regretă că s-a retras din mandatul de europarlamentar şi că se va consulta cu avocaţii săi pentru a vedea dacă îl va putea relua.

"Am făcut o mare greşeală că m-am retras din mandatul de europarlamentar, că nu aveau curajul să facă asta. M-am retras, am zis că vreau să lupt pentru ţara mea. Am ieşit, iar de acum încolo vreau să lupt pentru familia mea. Nu mi-am dat seama, am fost un idealist şi am greşit. Îmi pare rău că m-am retras din mandatul de europarlamentar. Acum, am pus nişte avocaţi să se intereseze dacă pot să îmi reiau mandatul, pentru că demisia eu nu mi-am dat-o de acolo", a precizat Becali la Sport.ro

Fostul europarlamentar a lăsat de înţeles că a fost condamnat la cererea preşedintelui Traian Băsescu. "Omul e tare, are putere. Nu am ştiut că are o aşa mare putere asupra omului puternic. Dacă a putut să facă asta, bravo lui. Dar să ştie un lucru, noi nu răspundem doar pe lumea asta, ci şi pe ailaltă. Toţi cei care au contribuit la lucrul ăsta vor plăti. Ştiţi voi cine e, pentru că altfel nu se explică. Aici nu e vorba de executare sau de suspendare, aici e vorba de batjocură. A zis că el deţine puterea în justiţie şi face ce vrea cu mine. Timpul va demonstra dacă România va rămâne în mâinile lui Dumnezeu sau ale lui Satana", a mai declarat Becali.

Gigi Becali a mai afirmat că va face acţiune la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg în acest dosar.

"E o decizie care nu e chiar definitivă, definitivă. E definitivă pentru România, dar voi ataca la CEDO, ca să se facă o revizuire. Probabil că va dura un an de zile, după care se vor schimba multe sintagme. Se vor schimba mai multe şi peste un an şi jumătate, după prezidenţiale. Mă doare inima, iar când te doare inima, ea e slăbită de emoţie şi nu poţi să vorbeşti tare. Nu ai cum să fii războinic cu o inimă înmuiată. Pe mine m-au înmuiat. M-au făcut căţeluş. Mie mi-au omorât sufletul, mi-au demonstrat că ei fac ce vor", a precizat finanţatorul FC Steaua.

Gigi Becali a precizat apoi că va pleca de la Dubai, unde se află într-o vizită la finul său, fotbalistul Mirel Rădoi, direct la Amsterdam, pentru a vedea meciul cu Ajax, din 16-imile de finală ale Ligii Europa.

"Plec joi la Amsterdam direct de aici. După meci, mă întorc în Bucureşti şi vorbesc cu familia mea. Mă încântă inima că am vorbit cu nevastă-mea şi mi-a zis că orice hotărâre iau, ele o vor accepta, numai să chibzuiesc bine ce hotărâre iau. Acum trebuie să mă consult cu prietenii, trebuie să spun familiei despre ce e vorba. Te simţi puternic când vezi că familia este lângă tine. Aş vrea să văd dacă neamul românesc este alături de mine", a mai afirmat Becali.

Patronul Stelei a mai afirmat că, la sosirea pe aeroportul din Bucureşti, va ieşi cu mâinile sus, în semn de recunoaştere a înfrângerii sale.

"Nu o să mai am prea multe intervenţii, pentru că eu mă declar învins. Când o să vin în aeroport o să vin cu mâinile sus", a spus el.

Deputatul Gigi Becali a fost condamnat luni la trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării hoţilor care i-au furat autoturismul, iar decizia dată judecătorilor de la ÎCCJ este definitivă

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor