Ghinea: Nu există consens în coaliţia de guvernare privind alinierea pensiilor speciale la contributivitate

Cristian Ghinea
Cristian Ghinea (Epoch Times România)

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a afirmat miercuri seară, la Digi24, că USR-PLUS susţine varianta în care pensiile speciale, cu excepţia celor primite de magistraţi, să fie aliniate cu contribuţia, însă nu există consens la nivelul coaliţiei de guvernare privind ce categorii de pensii speciale ar fi vizate.

"Cred că trebuie să citim foarte atent deciziile Curţii Constituţionale, pentru că sunt căi de a legifera. Curtea a fost clară la magistraţi, a spus că celelalte pensii pot fi aliniate cu contribuţia şi putem să facem asta. Trebuie să avem voinţă politică s-o facem”, a afirmat Cristian Ghinea.

Ministrul USR-PLUS a confirmat că cei care au pensii speciale în plată ar putea reveni la contributivitate.

"Se calculează o contribuţie medie pe ultimii 10 ani. Oricum oamenii aceştia au avut salariile mai mari. Foştii poliţişti care au avut şi pe vremea comunismului şi după aceea salarii mai mari decât profesorii, medicii, asistentele medicale, şi pe contributivitate vor avea pensii mai mari. Cât ai avut salariu la momentul acela, pentru atâta primeşti pensie. Dacă n-ai contribuit la sistemul public, pentru că statul comunist nu ţi-a cerut banii ăştia, atunci ne comportăm ca şi cum ai fi contribuit. Asta înseamnă, ce scrie acolo în PNRR, să aducem pensiile speciale în linie cu contributivitatea", a explicat Ghinea.

Potrivit liderului USR-PLUS, nu există un consens în coaliţia de guvernare privind alinierea la contributivitate a tuturor pensiilor, cu excepţia magistraţilor.

"Sunt discuţii interne ale coaliţiei. Nu este consens cu ce categorii de pensii speciale să acoperim. Am avut nenumărate discuţii pe acest subiect pe care n-o să le fac publice. Nu este fair pentru partenerii noştri. Cu cât ne apropiem mai mult de o decizie, cu atât problema se va acutiza şi trebuie să avem discuţia asta inclusiv public. Din punct de vedere al USR-PLUS, toate pensiile speciale trebuie să fie pe masă. Avem nişte limite ale Curţii Constituţionale. Aceste decizii ale CCR sunt greşite. Nu este o chestiune de matematică. Sunt nişte opinii politice ale CCR", a declarat Ghinea.