Gheţea: Numai 21% dintre IMM-urile din România apelează la credite
alte articole
Numai 21% dintre IMM-urile din România apelează la credite, majoritatea preferând să îşi desfăşoare activitatea din surse proprii, a declarat luni Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi, totodată, al CEC Bank.
”Nu suntem într-o situaţie foarte fericită, numai 21% dintre IMM-urile din România apelează la credite, majoritatea preferă să îşi desfăşoare activitatea din surse proprii sau din alte surse, lucru care nu cred eu că este foarte sănătos”, a declarat Radu Gheţea în cadrul Conferinţei Naţionale dedicată finanţării IMM-urilor, organizată de Finmedia cu sprijinul ARB, BNR şi AIPPIMM. .
El a spus că acest nivel redus ar putea să ajungă şi mai scăzut în condiţiile implementării programului Basel III în forma iniţială, care consideră creditarea IMM ca fiind riscantă în proporţie de 100%, iar, în acest fel, orice credit dat unui IMM înseamnă că trebuie imediat provizionat "şi încet-încet aceasta se traduce într-un nou aport de capital pentru banca respectivă".
”Dacă rămâne aşa cum este scris în proiectul de acord, IMM-urile vor avea şanse foarte reduse la creditare. Practic, numai băncile foarte mari, care au capital şi resurse de capital foarte mari vor putea credita IMM-urile, ceea ce, în opinia mea, nu este cea mai fericită soluţie”, a spus Gheţea.