Gheorghe Hagi deplânge decesul starului argentinian Diego Maradona

'Este o zi de doliu pentru fotbal şi pentru întreaga omenire. Simt o tristeţe fără margini la moartea unui geniu care, şi mai nedrept, a dispărut prea repede. Dumnezeu să-l odihnească pe unicul Diego Maradona!' - a scris Gheorghe Hagi pe pagina sa oficială de Facebook.
Doi foşti mari fotbalişti - argentinianul Diego Maradona şi românul Gheorghe Hagi - Campionatul Mondial de fotbal Italia 1990.
Doi foşti mari fotbalişti - argentinianul Diego Maradona şi românul Gheorghe Hagi - Campionatul Mondial de fotbal Italia 1990. (Gheorghe Hagi/facebook)

Fostul număr zece al naţionalei României, Gheorghe Hagi şi-a manifestat regretul la aflarea veştii că Diego Armando Maradona - unul dintre cei mai talentaţi foşti fotbalişti ai planetei a încetat din viaţă.

"Dumnezeu să-l odihnească! O zi tristă pentru sportul mondial, care nu cred că trebuia să existe, cel puţin deocamdată, pentru că era încă tânăr şi era bine să mai trăiască. A fost unic, nu vreau să zic Dumnezeu, pentru că Dumnezeu e unul singur, dar pentru mine a fost unic în tot ceea ce a făcut. Mie mi-a inspirat plăcerea de a juca fotbal, ce înseamnă să te bucuri pe teren, să te bucuri de acea minge, să o cauţi, să te bucuri de ea. Asta ne-a dat Diego, plăcerea de a juca fotbal. Cred că nimeni în lume nu o să-l uite, pentru că el ne-a făcut mândri şi fericiţi, să iubim fotbalul. Jucători ca el e greu să-i uiţi vreodată. A fost special din toate punctele de vedere. O tehnică specială în regim de viteză cu mingea, incredibilă. Nu pot să fac o ierarhie. Eu pot să spun un singur cuvânt despre el, unic. Nu vreau să-l compar cu altcineva. A fost unic pentru mine şi aşa va rămâne", a declarat cel supranumit în perioada sa de glorie drept "Maradona din Carpaţi", pentru Digi Sport.

Diego Armando Maradona a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 60 de ani, după ce acesta a suferit un stop cardiac la domiciliul său din capitala Argentinei, Buenos Aires, în jurul orei locale 13:00 (16:00 GMT), anunţul decesului său fiind făcut puţin mai târziu de canalul de televiziune argentinian Todo Noticias.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport