Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în faţa Rusiei

Ministrul german de Externe a făcut promisiuni la Kiev, înainte de a ajunge la Moscova, marţi.
Annalena Baerbock (Maja Hitij / Getty Images)
Adrian Sturdza
18.01.2022

Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, aflată în vizită la Kiev, a promis, luni, că Berlinul va face totul pentru a garanta securitatea Ucrainei în faţa ambiţiilor Rusiei, transmite AFP.

Această primă vizită a şefei diplomaţiei germane survine în plină criză geopolitică între Rusia şi ţările NATO. Annalena Baerbock a ajuns marţi la Moscova, pentru convorbiri cu omologul ei, Serghei Lavrov.

„Vom face totul pentru a garanta securitatea Ucrainei, pentru a garanta securitatea Europei”, a declarat şefa diplomaţiei germane într-o conferinţă de presă comună cu ministrul de Externe ucrainean, Dmitro Kuleba.

„Suntem pregătiţi să începem un dialog serios cu Rusia”, a adăugat aceasta.

Kuleba a afirmat că a abordat chestiunea sensibilă a livrărilor de arme Ucrainei. Kievul a acuzat Berlinul, în decembrie, că împiedică furnizarea de armamente defensive în cadrul cooperării cu NATO.

„Ştim de unde şi ce fel de arme putem obţine. Ştim foarte bine cum să le folosim pentru a ne apăra teritoriile. Lucrăm la asta în fiecare zi, iar rezultatele nu sunt rele", a mai declarat Kuleba.

Luni, Rusia a cerut Germaniei şi Uniunii Europene să nu întârzie cu certificarea gazoductului Nord Stream 2, care a devenit un punct central în disputele politice dintre Moscova şi Occident, potrivit Reuters. Proiectul este construit în întregime, însă aşteaptă o licenţă de operare din partea unei agenţii germane, care a declarat că Nord Stream 2 nu este conform cu legislaţia europeană.

Criticii proiectului - Polonia, Ucraina şi SUA - atrag atenţia că dacă devine operaţional, va creşte dependenţa Europei de agenda politică a Kremlinului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor