Gerard Depardieu, acuzat că a încălcat legea în Georgia pentru că a vizitat regiunea separatistă Abhazia

Actorul francez Gerard Depardieu (VALERY HACHE / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
03.07.2013

Actorul francez Gerard Depardieu a încălcat legea în Georgia pentru că a vizitat regiunea separatistă Abhazia şi s-a întâlnit cu liderii separatişti fără a atenţiona autorităţile naţionale, a declarat miercuri un oficial, potrivit Reuters.

Ketevan Ţihelaşvili, ministrul adjunct pentru reintegrare din Georgia, a spus că acţiunea este pasibilă de pedeapsă, însă a precizat că este puţin probabil ca actorul să rişte arestarea.

'Credem că nu ştie nimic legat de ce se întâmplă în Abhazia', a spus el.

Starul, în vârstă de 64 de ani, a primit cetăţenia rusă de la preşedintele Vladimir Putin în ianuarie după ce a criticat un proiect de taxare cu 75% a milionarilor în Franţa.

Rusia a recunoscut independenţa Abhaziei şi a celeilalte regiuni separatiste Osetia de Sud în urma unui război de cinci zile cu Georgia în august 2008. Georgia şi majoritatea celorlalte state nu recunosc însă independenţa celor două provincii georgiene.

Depardieu a stârnit de asemenea uimire când a vizitat regiunea rusă Cecenia în februarie şi s-a întâlnit cu liderul Ramzan Kadîrov. Grupuri de protecţie a drepturilor omului acuză serviciile de securitate din Cecenia de comiterea de răpiri, acte de tortură şi crime extrajudiciare în încercarea de a zdrobi insurgenţa islamistă. Kadîrov neagă acuzaţiile.

Depardieu, unul din cei mai cunoscuţi actori ai Franţei, al cărui stil de viaţă şi comportament excentric s-au aflat în ultimii ani pe prima pagină a ziarelor în detrimentul carierei cinematografice, a fost puternic criticat pentru că şi-a abandonat ţara natală atunci când a fost îmbrăţişat şi a primit un paşaport din partea lui Putin.

Cu toate acestea, Depardieu, care deţine o podgorie în Valea Loire, a spus că nu a plecat din motive fiscale. El filmează un thriller intitulat 'Turquoise' la Moscova şi în Cecenia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor