Georgia: Noua coaliţie condusă de miliardarul Ivanişvili promite să pună capăt regimului Saakaşvili şi 'tradiţiei mesianismului'
O nouă mişcare de opoziţie a fost prezentată săptămâna aceasta la Tbilisi. Intitulată 'Visul georgian - o Georgie democratică', mişcarea este condusă de miliardarul Bidzina Ivanişvili. Fondatorii coaliţiei au declarat că intenţionează să schimbe puterea din Georgia în cadrul alegerilor parlamentare din octombrie şi să continue cursul spre integrarea în Uniunea Europeană (UE) şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), notează cotidianul rus Kommersant.
Fondatorii noii coaliţii sunt partidul omonim al lui Ivanişvili, 'Visul georgian', Partidul Republican al lui David Usupaşvili, 'Democraţii liberi' ai lui Irakli Alasania şi 'Forumul Naţional' al lui Kaha Şartava. Partidul Poporului şi Partidul Conservator au primit invitaţia de a se ralia coaliţiei, însă acestea nu vor avea statutul de fondator, precizează cotidianul rus. 'Se formează o nouă forţă politică, în stare să câştige alegerile şi să realizeze astfel visul georgian. Pe fondul acestui obiectiv important, chiar nu mai contează cine şi ce statut va avea', a declarat pentru Kommersant preşedintele Partidului Poporului, Koba Davitaşvili.
Potrivit lui Bidzina Ivanişvili, noua coaliţie plănuieşte să pună capăt regimului Mihail Saakaşvili şi 'tradiţiei mesianismului', şi să purceadă la construirea unei Georgii noi. 'Vom crea un sistem politic echilibrat, vom aprofunda integrarea in UE şi NATO, vom începe procesul de unificare a ţării pe calea dialogului cu abhazii şi osetinii, iar cu ajutorul comunităţii internaţionale vom ajunge la rezultate concrete în dialogul cu Rusia', a promis liderul noii formaţiuni de opoziţie.
Prezentarea noii coaliţii a durat doar 25 de minute. În încheiere, Ivanişvili a precizat că formarea structurilor regionale se va încheia în aprilie, după care coaliţia 'va începe să acţioneze pentru a uni poporul georgian şi a câştiga dintr-un singur elan alegerile'.
Reprezentanţii partidului aflat la putere în Georgia sunt de părere că noua coaliţie are anumite resurse pentru a putea depăşi bariera de trecere de 5 la sută în viitoarele alegeri parlamentare, dar că acest lucru este insuficient pentru a înregistra o victorie asupra Mişcării Naţionale Unite. 'Desigur, nu poate fi ignorat ratingul personal al lui Bedzina Ivanişvili', a declarat pentru Kommersnt unul dintre liderii Mişcării Naţionale, deputatul David Darciaşvili. Chiar dacă acesta prevede 'dezbateri aprinse în timpul campaniei electorale', el subliniază că noua coaliţie este una pestriţă, formată din politicieni total diferiţi ca ideologie şi care, în mod sigur, nu va putea să câştige alegerile.
Această opinie este împărtăşită de opoziţia parlamentară din Georgia, pe care Ivanişvili o acuză de înţelegere cu puterea. 'Avem o atitudine sceptică faţă de asemenea coaliţii eclectice. Imediat după primele alegeri, această coaliţie îşi va înceta existenţa', este convins preşedintele partidului parlamentar de opoziţie 'Noua Dreaptă', David Gamkrelidze.