George Simion, reacţie după dezvăluirile lui Alfred Simonis privind voturile pe care i le-ar fi dat PSD

George Simion şi Alfred Simonis
Ana Ion
04.01.2025

Liderul AUR, George Simion, neagă faptul că PSD i-a dat voturi la prezidenţiale aşa cum a afirmat Alfred Simonis într-un dialog cu Ciolacu, postat pe tiktok de liderul PSD.

"Ciolacu minte cum respiră. Faptul că PSD ne denigrează şi răspândeşte minciuni despre noi este cea mai clară dovadă că suntem cu adevărat anti-sistem. Dacă Ciolacu spune că ceva e alb, atunci clar e negru! Oricine poate compara rezultatele noastre la fiecare secţie de vot – fie la europarlamentare (9 iunie), prezidenţiale (24 noiembrie) sau parlamentare (1 decembrie) – şi va vedea că suntem într-o creştere constantă, nu în scădere. PSD ştie doar să ia, niciodată să dea! Stop minciunilor!" scrie, pe Facebook, George Simion.

Simion a ţinut să posteze un video cu certuri de acum "celebre" ale sale cu Simonis, de pe vremea când pesedistul era preşedintele Camerei Deputaţilor.

Reamintim însă că, dacă Simonis a spus adevărul când a afirmat că PSD i-a dat voturi lui Simion, acest lucru s-a petrecut nu pentru că social-democraţii îl iubesc pe liderul AUR, ci pentru că au vrut să-l propulseze pe acesta în turul 2 al alegerilor pentru Cotroceni, pentru o reeditare a scenariului Iliescu-Vadim. Mai exact, pentru ca Ciolacu să îl aibă contracandidat pe Simion în turul 2 şi să culeagă voturile opozanţilor PSD speriaţi de ascensiunea extremismului.

Premierul Marcel Ciolacu a publicat vineri, pe contul său de tiktok, un dialog cu Alfred Simonis, în care cel de al doilea susţine că Ciolacu le-ar fi transmis social-democraţilor să nu îi dea voturi liderului AUR, George Simion, în alegerile prezidenţiale, însă „toţi i-am dat”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor