"Genocidul Rece" - Crimele regimului de la Beijing, expuse chiar în faţa Ambasadei Chinei din Bucureşti
Zeci de practicanţi Falun Gong din România au protestat paşnic, marţi, 25 aprilie, în faţa Ambasadei Chinei din Bucureşti, pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra crimelor şi abuzurilor pe care regimul comunist de la Beijing le comite împotriva colegilor lor din China.
Protestul a marcat o dată specială pentru participanţii la eveniment. Mai exact, an de an, pe 25 aprilie, în peste 100 de ţări din întreaga lume - printre care şi România - se comemorează "Apelul de la Zhongnanhai" - primul apel paşnic de amploare al practicanţilor Falun Gong din China. În urmă cu 24 de ani, aceştia au ieşit în număr mare (10.000 de persoane) pentru a cere regimului comunist de la Beijing încetarea campaniei de defăimare a practicii lor şi eliberarea unor colegi de-ai lor arestaţi abuziv în oraşul de coastă Tianjin, acolo unde avusese loc prima acţiune în forţă a Securităţii comuniste împotriva Falun Gong.
Acest apel a fost un act de mare curaj, având loc într-o ţară unde regimul politic a scos tancurile împotriva studenţilor, şi a fost diferit de tot ceea ce văzuse China până atunci - fără scandări, liniştit şi civilizat.
Participanţii, veniţi din toate colţurile ţării, au împărţit materiale informative trecătorilor, iar unii dintre ei au executat cunoscutele exerciţii Falun Gong - o populară practică tradiţională chineză care are la bază un cod moral bazat pe principiile Adevăr, Compasiune, Toleranţă, şi un set de exerciţii meditative denumite "qigong".
"Astăzi se împlinesc 24 de ani de când au apărut primele semne ale persecuţiei împotriva Falun Gong în China. Falun Gong are la bază principiile Adevăr, Compasiune, Toleranţă şi a avut un renume foarte bun în China. Erau 100 de milioane de oameni care voiau să trăiască după aceste principii. 'Problema' este că principiile noastre - Adevăr, Compasiune, Toleranţă - au fost foarte bine privite, mult mai bine decât ideile Partidului Comunist Chinez. Din cauza asta, PCC a considerat că Falun Gong reprezintă un contrast mult prea dezavantajos pentru ei şi a decis eradicarea violentă a acestei practici. Oamenii au fost urmăriţi, au fost bătuţi, închişi, torturaţi, iar mulţi şi-au pierdut viaţa.
Mass-media de stat a publicat mii şi mii de articole denigratoare la adresa Falun Gong. După aceea au venit cu iniţiative de genul - dacă cineva practică de la locul de muncă, atunci nimeni nu mai primeşte bonus, ba chiar şi se scade din salarii... la şcoală, ca să treci clasa, trebuia să scrii lucruri rele de Falun Gong etc. Au metode de grup foarte bine puse la punct prin care creau o tensiune în ţară împotriva oamenilor cinstiţi.
Persecuţia a continuat şi devenea foarte costisitor la un moment dat să ţii tot aparatul de represiune în funcţiune şi atunci multe dintre produsele ieftine din China erau făcute în lagărele de muncă. După un timp au găsit o metodă şi mai profitabilă, una de-a dreptul teribilă - le vindeau organele practicanţilor pentru profit. Pe site-urile oficiale ale spitalelor efectiv se mândreau cu faptul că într-o săptămână pot să îţi găsească un organ compatibil. Şi asta a început să ridice foarte multe semne de întrebare.
Noi dacă nu suntem aici şi dacă lumea nu spune nimic, ei continuă cu abuzuri şi mai mari şi şi mai rele. Ceea ce noi sperăm să facem este să punem lumină pe aceste crime, care sperăm să se oprească", a explicat preşedintele Asociaţiei Falun Dafa.
"Protestez la Ambasada Chinei împotriva persecuţiei împotriva Falun Gong ce se desfăşoară din 1999 până în prezent. Este vorba de un genocid de fapt - aşa numitul 'cold genocide' - genocidul rece. Practicanţii Falun Gong sunt persecutaţi pe trei planuri - distrugerea fizică, distrugerea lor financiară şi distrugerea lor psihică. Una dintre metodele de distrugere a practicanţilor, în afară de faptul că sunt daţi afară de la serviciu, din facultăţi, de la universităţi - există şi vinderea organelor lor, în sensul că în China poţi să îţi faci o programare ca într-un timp foarte scurt să faci rost de o inimă, un rinichi, un ficat, cornee. Deci pacientul respectiv va fi omorât", a adăugat un alt practicant.
"Cred că politica din China nu permitea oamenilor să aibă libertate, acolo e dictatură şi Partidul le dictează cum să gândească şi cum să se comporte. Cred că mulţi oameni nu sunt conştienţi de persecuţia asta şi am vrea să informăm lumea să ştie că, de exemplu, noi aici în România avem libertatea să mergem în parc să facem exerciţii, dar oamenii care trăiesc în ţări cum este China, unde e dictatură, trăiesc în sclavie, drepturile lor sunt abuzate şi ne-am dori să ajungă şi ei să aibă această libertate", a precizat un alt manifestant, întrebat fiind ce speră să obţină în urma protestului de la Ambasada Chinei.
Redăm integral comunicatul Asociaţiei Falun Dafa pe tema protestului:
Povestea Falun Gong şi apelul de la Zhongnanhai
Prezentată public în 1992, Falun Gong a devenit rapid foarte populară în China, fiind iniţial susţinută inclusiv de către autorităţi, căci practica era gratis şi avea efecte benefice pentru sănătatea practicanţilor, ceea ce degreva sistemul public sanitar de o mulţime de cheltuieli.
Lucrurile aveau însă să se schimbe în 1999, când regimul chinez a constatat că numărul practicanţilor Falun Gong era estimat la 70-100 de milioane, mai mare decât cel al membrilor Partidului Comunist. Succesul Falun Gong a îngrijorat regimul, cunoscut pentru toleranţă zero faţă de orice curent de gândire bazat pe alte valori decât lupta de clasă şi violenţa promovate de marxism.
Marele nemulţumit a fost chiar preşedintele de atunci al Chinei, Jiang Zemin, şi, alături de el, câţiva oficiali de rang înalt, deşi merită menţionat că mulţi dintre liderii comunişti nu aveau nicio problemă cu Falun Gong. Din contră, unii dintre ei chiar lăudau public beneficiile Falun Gong.
Cum practica ajunsese mai populară decât Partidul pe care-l conducea, Jiang Zemin a decis eradicarea ei, convins fiind că dacă o va "şterge" de pe faţa Chinei acest lucru îi va consolida poziţia de lider şi va demonstra poporului "supremaţia" regimului roşu.
Campania contra Falun Gong a început prin calomniere şi hărţuire, faţă de care practicanţii au reacţionat prin apelul paşnic de la Zhongnanhai. Mai exact, pe 25 aprilie 1999, peste 10.000 de aderenţi s-au strâns la sediul central al Guvernului de la Beijing pentru a cere două lucruri: încetarea campaniei de defăimare şi eliberarea practicanţilor arestaţi abuziv în oraşul de coastă Tianjin, acolo unde avusese loc prima acţiune în forţă a Securităţii comuniste împotriva Falun Gong.
Apelul lor a fost unul cum nu se mai văzuse în China: paşnic, civilizat, fără scandări de lozinci şi fără manifestări agresive. Imaginile filmate de cameramanii postului ABC au surprins un uriaş grup de chinezi aliniaţi pe câteva rânduri, în linişte, de-a lungul a doi kilometri, în apropierea Oraşului Interzis.
În scurt timp, premierul de la acel moment, Zhu Rongji, a emis un ordin de eliberare a practicanţilor arestaţi în Tianjin. Mulţumiţi, demonstranţii s-au dispersat în linişte, aşa cum veniseră. Situaţia părea rezolvată, iar evenimentul a ajuns pe paginile marilor ziare din întreaga lume, conducerea Chinei fiind lăudată pentru abordarea adoptată, cu atât mai mult cu cât la ultima mare demonstraţie care avusese loc în China în 1989 regimul comunist scosese tancurile contra studenţilor din Piaţa Tiananmen.
Începe o persecuţie brutală
Liniştea nu a durat însă mult, pentru că Jiang Zemin avea alte planuri. Circa 3 luni mai târziu, pe 20 iulie 1999, liderul Partidului Comunist Chinez (PCC) şi-a impus punctul de vedere în faţa celorlalţi lideri din organismul de conducere a ţării şi a dispus eradicarea Falun Gong prin orice mijloace. Practica a fost scoasă în afara legii, iar mass-media a declanşat o campanie de demonizare cum China nu mai văzuse de la Marea Revoluţie Culturală.
Au urmat violenţe de nedescris: arestări, torturi, bătăi, violuri, muncă forţată, sesiuni de spălare pe creier. Totul pentru ca practicanţii să renunţe la Falun Gong, la principiile morale în care credeau, şi să îmbrăţişeze valorile marxiste ale Partidului. Acest lucru însă nu s-a întâmplat. Marea majoritate a aderenţilor au refuzat să renunţe la modul lor de viaţă, căci Falun Gong le îmbunătăţise substanţial sănătatea şi le schimbase viaţa în bine.
Aşa că Partidul s-a trezit având în custodie o masă uriaşă de oameni deloc dornici să se lase "reformaţi". Persecuţia devenea tot mai costisitoare, iar PCC s-a gândit să-i "valorifice" pe aderenţi (oameni foarte sănătoşi datorită practicii) lansând ceea ce avea să intre în istorie drept genocidul contra Falun Gong. Concret, pentru a-şi finanţa campania de exterminare, partidul-stat a început să omoare practicanţi aflaţi în spatele gratiilor, pe scară largă, pentru a le vinde organele pentru profit, aşa cum aveau să releve o serie de investigaţii independente realizate ulterior.
PCC a dezvoltat în scurt timp o industrie macabră - dar înfloritoare - a recoltării forţate de organe. Centrele de transplant au apărut unul după altul pe tot teritoriul ţării, a fost implicată inclusiv armata în operaţiune, iar regimul comunist a încasat, şi continua să încaseze, cifre cu multe zerouri din uciderea propriilor cetăţeni.
Pentru a înţelege amploarea fenomenului e suficient să ne uităm la cel mai amplu raport de investigaţie publicat pe această temă, din care reiese că, începând cu anul 2000, în China s-au făcut între 60.000 şi 100.000 de transplanturi pe an, aceasta în timp ce regimul comunist chinez susţinea oficial că efectuează doar 10.000 pe an. Autorii raportului estimează că numărul real al transplanturilor efectuate în 15 ani (perioada acoperită de cercetările lor) trece de 1,4 milioane, din care 1,2 milioane nu au nicio justificare oficială şi nu pot fi explicate decât prin existenţa unei uriaşe "bănci" de donatori vii. Iar majoritatea celor sacrificaţi pe mesele de operaţii au fost practicanţi Falun Gong, cea mai numeroasă populaţie din centrele de detenţie.
Vedeţi aici un material video în care sunt prezentate dovezile acestui "genocid medical": https://vimeo.com/234278453
Rezistenţă paşnică, dar de neclintit
Deşi dictatorul Jiang Zemin voia "să elimine Falun Gong în trei luni" (iar ca urmare a ordinului său aparatul de securitate al celui mai mare regim comunist din lume s-a năpustit cu toată greutatea asupra Falun Gong), intenţia lui s-a făcut praf în faţa rezistenţei paşnice a practicanţilor. O rezistenţă paşnică, dar fermă şi demnă, care a produs, de-a lungul anilor, unde de şoc în societatea chineză.
Ca urmare a acţiunilor de informare a publicului larg despre crimele comise de regim mulţi chinezi au reuşit să vadă dincolo de propagandă oficială împotriva Falun Gong. Ba chiar unii care participau într-un fel sau altul la persecuţie s-au oprit din a colabora cu regimul criminal. De la oficiali de rang înalt, la gardieni sau poliţişti, mulţi şi-au reconsiderat poziţia şi au luat partea dreptăţii. Şocul aflării adevărului pe scară largă a determinat un curent imens de demisii din Partid şi din organizaţiile sale afiliate.
Iar lucrurile nu s-au oprit aici. De-a lungul acestor ani de durere şi crime, practicanţii din China nu doar că n-au renunţat la convingerile lor, ci s-au mobilizat şi au făcut eforturi peste eforturi pentru a dezvălui şi comunităţii internaţionale atrocităţile ce au loc în China comunistă şi a contribui la stoparea lor. Sprijiniţi de colegii lor din întreaga lume, precum şi de alţi oameni cu inimă bună din toate păturile societăţii, aderenţii Falun Gong au adus la cunoştinţa opiniei publice internaţionale crimele pe scară largă comise de regimul de la Beijing. Astfel, s-au făcut paşi importanţi în limitarea atrocităţilor.
Atât Parlamentul European, cât şi Congresul SUA au adoptat în mod repetat rezoluţii care condamnă recoltarea forţată de organe din China şi au cerut încetarea crimelor. În acelaşi timp, o serie de state au luat atitudine împotriva fenomenului şi au introdus în legislaţie restricţii menite sa îl combată. Cu toate acestea, pentru că influenţa regimului comunist chinez la nivel global este semnificativă, genocidul rămâne încă insuficient adresat, mulţi preferând să închidă ochii la crime.
În pofida tuturor eforturilor, persecuţia din China încă nu s-a sfârşit. Din 1999 până în prezent, milioane de aderenţi ai mişcării Falun Gong şi-au pierdut viaţa şi alţii continuă să fie ucişi (inclusiv pentru organele lor). Tocmai de aceea, demersurile paşnice pentru stoparea crimelor rămân de importanţă vitală.
Vedeţi în continuare unele dintre cele mai recente luări de poziţie vizavi de recoltările ilegale de organe de la practicanţi Falun Gong în China:
- Rezoluţia Parlamentului European din 5 mai 2022 privind rapoartele referitoare la recoltarea continuă de organe în China;
- Hotărârea din 17 iunie 2019 a Tribunalului Independent privind Recoltarea Forţată de Organe de la Prizonieri de Conştiinţă în China, tribunal constituit la Londra;
- Rezoluţia Parlamentului European referitoare la recoltarea de organe în China adoptată la data de 12 decembrie 2013;
- Rezoluţia Camerei Reprezentanţilor, S.U.A., nr. 343/2016;
- Declaraţia 0048/2016, adoptată de Parlamentul European la 27 iulie 2016;
- Declaraţia Comună pentru încetarea persecuţiei împotriva Falun Gong, semnată de peste 600 de politicieni din 32 de ţări cu ocazia zilei de 20 iulie 2020.