Generalul Petraeus, implicat în torturile din Irak, prin intermediul unui consilier (dezvăluiri The Guardian)
Pentagonul a trimis un veteran al 'războaielor murdare' din America Centrală pentru a supraveghea unităţile de comando ale poliţiei irakiene care operau centre de detenţie şi tortură secrete, în încercarea de a afla informaţii de la insurgenţi. Aceste unităţi au condus unele dintre cele mai oribile acte de tortură din timpul ocupaţiei americane şi au accelerat intrarea Irakului într-un război civil, dezvăluie în exclusivitate The Guardian.
Colonelul James Steele, 58 de ani, era veteran al forţelor speciale atunci când a fost nominalizat de Donald Rumsfeld pentru a ajuta la organizarea de acţiuni paramilitare, menite să înăbuşe o insurgenţă sunită, relevă o anchetă a The Guardian şi BBC Arabic.
După ce Pentagonul a ridicat interdicţia impusă miliţiilor şiite de a se alătura forţelor de securitate, membrii comandourilor speciale ale poliţiei au fost din ce în ce mai mult recrutaţi din rândul grupărilor şiite violente, cum ar fi brigăzile Badr.
Un al doilea consilier special, colonelul în retragere James H. Coffman, a lucrat alături de Steele în centre de detenţie construite cu milioane de dolari din fondurile americanilor. Coffman îi raporta direct generalului David Petraeus, trimis în Irak în 2004 pentru a organiza şi pregăti noile forţe de securitate irakiene. Steele, care s-a aflat în Irak între anii 2003 şi 2005, şi s-a întors ulterior în ţară în 2006, îi raporta direct lui Rumsfeld.
Acuzaţiile, formulate de martori americani şi irakieni, în documentarul realizat de The Guardian şi BBC, implică pentru pentru prima dată consilieri americani în abuzurile la adresa drepturilor omului comise în Irak. Este, de asemenea, prima dată când generalul Petraeus - forţat să demisioneze în luna noiembrie a anului trecut din fruntea CIA în urma unui scandal sexual - a fost implicat în aceste abuzuri prin intermediul unui consilier.
Potrivit The Guardian, Coffman, care îi raporta lui Petraeus, se descrie într-un interviu acordat ziarului american militar 'Stars and Stripes' drept 'ochii şi urechile' lui Petraeus în Irak.
'Erau mână în mână', susţine generalul Muntadher al-Samari, care a lucrat alături de Steele şi Coffman la crearea comandourilor. 'Nu erau niciodată despărţiţi în cele 40 sau 50 de dăţi în care i-am văzut în centrele de detenţie. Ştiau tot ce se petrece acolo... tortura, cele mai îngrozitoare tipuri de tortură', povesteşte generalul.
'Fiecare centru de detenţie avea propria sa comisie de interogare. (...) Fiecare comisie era alcătuită dintr-un ofiţer al serviciilor secrete şi din opt anchetatori. Această comisie apela la orice formă de tortură pentru a-l face pe deţinut să vorbească, cum ar fi electrocutarea, atârnatul cu capul în jos, smulsul unghiilor sau aplicarea de lovituri în zonele sensibile', adaugă Samari.
Pe de altă parte, notează The Guardian, nu există nicio dovadă că Steele şi Coffman torturau ei înşişi prizonierii, ci doar că aceştia erau uneori prezenţi în centrele de detenţie unde aveau loc torturi şi se implicau în supravegherea a sute de deţinuţi.
Ancheta The Guardian(BBC a fost declanşată de scandalul Wikileaks, în cadrul căruia au fost declasificate documente care vorbeau despre sute de incidente în care soldaţii americani vedeau prizonieri torturaţi în centre de detenţie operate de comandouri ale poliţiei din Irak. De altfel, soldatul Bradley Manning, 25 de ani, se confruntă cu o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare după ce a pledat vinovat în dosarul scurgerilor de documente.
Samari susţine că tortura era un act obişnuit în aceste centre de detenţie. 'Îmi amintesc de un băiat de 14 ani legat de unul dintre stâlpii bibliotecii (...) cu picioarele deasupra capului. Corpul sau era în întregime vânăt din cauza cablurilor cu care fusese lovit', povesteşte generalul.
Situaţia din Irak se aseamănă tulburător cu abuzurile la adresa drepturilor omului comise de trupele paramilitare consiliate şi finanţate de americani, din America Centrală a anilor '80. Steele era atunci şeful unei echipe americane de consilieri militari speciali care antrenau unităţi ale forţelor de securitate din El Salvador în cadrul contrainsurgenţei. Petraeus a vizitat El Salvador în 1986, în perioada în care Steele era acolo, şi a devenit un susţinător vocal al metodelor contrainsurgenţei.
Steele nu a răspuns întrebărilor puse de BBC şi The Guardian privind rolul jucat în El Salvador şi Irak. În trecut, americanul a negat orice implicare în actele de tortură şi a declarat că 'se opune încălcării drepturilor omului'. La rândul său, Coffman a refuzat să comenteze.