General american: Retragerea trupelor SUA din Germania e o greşeală colosală. Rusia ar putea invada România

Ben Hodges (wikipedia.org)
Andrei Popescu
15.06.2020

Ben Hodges, general american în retragere şi fost şef al armatei americane în Europa, a declarat că potenţiala reducere a contingentului de trupe americane din Germania este o “greşeală colosală” şi că Rusia ar putea profita de situaţie şi chiar să lanseze o invazie în România sau în statele baltice – sau chiar să ameninţe cu folosirea de arme nucleare pentru a testa poziţia NATO.

“Un amestec periculos între China în plină ascensiune, Rusia revanşardă, America izolaţionistă şi Europa pasivă destabilizează securitatea internaţională într-o măsură nemaiîntâlnită de 30 de ani. Dacă mai punem recesiunea globală asociată pandemiei şi bănuielile că preşedintele american – care pare a privi spre Putin, acuzat de intervenţie în alegerile americane din 2016 în favoarea lui Trump – ar putea avea o reacţie moderată faţă de Rusia resurgentă, alianţa mondială a democraţiilor nu a părut niciodată mai fragilă. În aceste împrejurări, planul de retragere a trupelor americane este ‘o nebunie’ şi o ‘greşeală colosală’ care va submina în continuare coeziunea NATO”, a explicat generalul american, citat de Rador.

În plus, Hodges a avertizat că, în contextul retragerii trupelor americane, Rusia ar putea profita de “discordia” din NATO pentru a-i testa capacitatea de apărare.

“Dacă ei vor considera că noi nu suntem solidari, ar putea decide să lanseze o invazie în România sau în statele baltice şi să ameninţe cu folosirea armei nucleare pentru a vedea cum răspundem noi”, a punctat generalul american.

Remarcile lui Hodges vin în contextul în care, recent, preşedintele american Donald Trump ar fi ordonat Pentagonului să reducă numărul trupelor pe care le menţine în Germania cu peste 25% înainte de sfârşitul anului.

Această măsură ar însemna că Departamentul de Apărare ar reduce numărul personalului militar cu 9.500 de la 34.500, cât sunt repartizaţi în mod permanent în bazele din Germania. Evoluţia survine pe fondul controversei îndelungate privind faptul că Germania nu îşi achită angajamentele financiare faţă de cheltuielile NATO.

Măsura ar reduce semnificativ angajamentul SUA faţă de apărarea europeană în cadrul acordurilor NATO.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor