Garbine Muguruza, fair-play pentru turneul de la Sydney (WTA)

Principala contracandidată a Simonei Halep la fotoliul de lider WTA şi-a anunţat retragerea de la competiţia australiană, motivul fiind o accidentare la coapsa dreaptă suferită în partida câştigată cu olandeza Kiki Bertens.
Jucătoarea spaniolă de tenis Garbine Muguruza.
Jucătoarea spaniolă de tenis Garbine Muguruza. (Captură foto)

Jucătoarea spaniolă de tenis Garbine Muguruza (3 WTA) care a început în forţă turneul de la Sydney prin victoria fermă în faţa olandezei Kiki Bertens cu scorul de 6-3, 7-6 (8/6), a anunţat, imediat după calificarea în sferturile de finală, decizia de a se retrage din competiţie în urma unor dureri apărute la muşchiul abductor de la piciorul drept.

"Încă de la începutul meciului am simţit ceva la muşchiul abductor. Simţisem asta şi la Brisbane şi credeam că a trecut, dar durerea a revenit" a declarat iberica, care din acelaşi motiv s-a retras şi de la primul turneu al anului.

Această hotărâre a fost luată în premiza că de săptămâna viitoare va debuta ediţia 2018 al Openului Australiei (15-28 ianuarie).

Muguruza, care a beneficiat de un wild-card la acest circuit, ar fi detronat-o pe Simona Halep din poziţia de lider WTA dacă ar fi câştigat acest turneu, în condiţiile în care constănţeanca - care de 14 săptămâni a fost încoronată drept 'Regina tenisului feminin', nu va mai juca până la primul turneu de Grand Slam al anului, de la Melbourne - Australian Open.

Simona Halep are în prezent un avans de 420 de puncte faţă de Muguruza, în timp ce de daneza Caroline Wozniacki, aflată pe locul secund, are 330 puncte distanţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport