Gabriela Szabo: ''Românii merită să se bucure de un tenis de calitate''
alte articole
Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, a precizat că românii merită să se bucure de un tenis de calitate, făcând referire la întâlnirea din Fed Cup cu Serbia din play-off-ul pentru Grupa Mondială II care va avea loc sâmbătă şi duminică la Arenele BNR din Bucureşti.
''Felicit Federaţia Română de Tenis şi BRD Năstase Tiriac Trophy pentru implicarea de care dau dovadă şi pentru buna gestiune în organizarea acestui mare eveniment sportiv internaţional, la nivel de echipe, ce va fi găzduit de ţara noastră în perioada 19-20 aprilie 2014. Românii merită să se bucure de un tenis de calitate, aşa cum merită să vadă activităţi sportive de înaltă performanţă. Sunt convinsă că se va crea cadrul perfect pentru desfăşurarea acestei competiţii la cel mai înalt nivel'', menţionează Gabriela Szabo în revista oficială a meciului România — Serbia.
''Învit iubitorii tenisului, ai sportului, să vină în număr cât mai mare pentru susţinerea echipei noastre. Urez succes tuturor sportivilor şi sunt alături de echipa României în meciul cu Serbia. Sunt convinsă că vor da tot ce au mai bun pe teren şi că vor avea în minte doar gândul victoriei. Hai România !'', scrie Gabriela Szabo.