Funeriu: Am ajuns la ridicola situaţie în care, pentru SUA, soarta fraţilor Tate e mai importantă decât poziţionarea geostrategică a României

Daniel Funeriu (Facebook/DanielPFuneriu)
Andrei Pricopie
18.02.2025

Prezidenţiabilul Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, a opinat că viitorul preşedinte al României va avea de făcut trei lucruri.

Mai exact:

1) reconstrucţia unor piloni ai statului nostru: externele, justiţia, serviciile secrete, guvernul, internele, partidele;

2) negocieri extrem de dure cu partenerii din Uniunea Europeană (aţi văzut că, pratic, nu mai suntem primiţi niciunde);

3) discuţii foarte tranşante cu Statele Unite, în relaţia cu care am ajuns la ridicola situaţie în care soarta fraţilor Tate e mai importantă în discuţiile diplomatice decât poziţionarea geostrategică a României (din cele spuse de ministrul nostru de externe asta înţeleg).

Cine este cel mai capabil candidat?

"Dintre toţi candidaţii, cine credeţi că e cel mai capabil să facă aceste trei lucruri? Care dintre candidaţi are experienţa, capacitatea lingvistică de a vorbi perfect în engleză, franceză, germană? Care dintre candidaţi a trăit şi muncit ani buni în aceste ţări, pentru a le cunoaşte mentalitatea?

Care dintre candidaţi a experimentat, ani buni, şi guvern, şi politică externă şi munca la Palatul Cotroceni? Doamna Lasconi? Nicuşor Dan? Crin Antonescu? Eu?

Încercaţi pentru 2 minute să ieşiţi din biserica/secta mentală în care sunteţi (şi eu am fost uneori!) închişi de ataşamentul emoţional faţă de un candidat sau altul şi răspundeţi rece la această întrebare, cu argumentele pe masă. Şi votaţi exact aşa cum răspundeţi la această întrebare. Vin timpuri foarte grele. S-a terminat cu entuziasmul pentru candidaţi 'cool', nu mai merge cu 'lasă, nu-i bai că nu ştie, o să înveţe odată ajuns la Cotroceni'..."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor